• avocat
  • scriitor
  • publicist

Pas cu pas

După un preşedinte petrecăreţ  de talie mondială, ne-am pricopsit cu un altul, „scriitor  de talie europeană”. Vestea ne-au  dat-o nişte oltenaşi din Mehedinţi, la a 25-a ediţie a Festivalului Mihai Eminescu. Juveţii ăştia au ploconirea în sânge,  istoria aşa ni-i păstrează în  memorie – adânc plecători  în faţa stăpânilor. Dar ceea ce mă surprinde este că ditamai romancierul îşi  trimite la târgul ăla de  vorbe  prefăcute consilierul ca să ridice premiul şi să mulţumească gazdelor.  Mă  aşteptam  ca sibianul, om crescut în civilizaţia prusacă, să ignore gluma de  prost gust a regăţenilor. Dar n-a făcut-o, semn că-i plac  linguşelile şi hârtiile sclipicioase. Astfel se construieşte  în Valahia cultul personalităţii, pas cu pas. Iar, pe deasupra,  ne şi minţim  că o compunere de licean  întrece în valoare artistică nu ştiu ce operă proustiană sau balzaciană.

 

Politicienii noştri de frunte au început să se toarne unii pe alţii, mai abitir ca şuţii de buzunare. Procurorii le-au adulmecat slăbiciunea şi îi  îmbie la delaţiuni. Din spatele gratiilor ori a draperiilor  de pluş din birourile oficiale, jupânii de ieri ai României samavolnicite trimit  misive groase către incoruptibili. Acolo, între miile de pagini, este istoria ultimelor decenii autohtone de hoţie şi  abuz, de trădare naţională. Dar ca să fure şi să delapideze, ei au avut girul norodului, n-au făcut-o de capul lor. Legitimarea s-a produs  prin votul universal, în cel mai democratic chip cu putinţă.

 

Percheziţii la Ministerul de Interne, un ex-ministru e adus cu  mascaţii şi băgat în cătuşe, la  ANAF, altă descindere, Ministerul Finanţelor se joacă de-a alba-neagra cu conturile urmărite de doi creditori româno-suedezi, înalţi magistraţi sunt arestaţi, iar un judecător de la Curtea Constituţională cade în plasa procurorilor la o zi după ce Legea Big  Brother fusese   declarată  neconstituţională, curat coincidenţă ! Vreme de amurg şi viermi, vorba lui Petre Pandrea. Ce-o crede străinătatea despre  noi, de ce ne-ar mai rămâne copiii în bătătură ? mă întreb de pomană. Cancerul capitalist  a cuprins întregul organism social, că, tot ce se întâmplă, aici îşi are cauza. In sistemul acesta putred de bolnav, care, în numele unor idealuri ameţitoare,  cultivă crima şi viciul, dimensiunea animalică a individului. Dorinţa de îmbogăţire cu orice preţ, asociată cu aparenta libertate, proclamată de statul democratic, explică prăbuşirea  unei societăţi cândva temătoare. Păcatul originar al capitalismului rămâne pluripartitimsul, căci, într-o asemenea competiţie, nimic nu-ţi este interzis. Banii pentru partid se strâng pe căi necurate, campaniile electorale costă al naibii, puterea nu se câştigă doar cu vorbe iscusite. Dezvăluirile din urmă ale unor sponsori politici dovedesc tocmai falimentul sistemului capitalist.

 

Altminteri, de când cu conflictul  din Ucraina, derusificarea  României e în toi. Americanii  curăţă terenul de elementele promoscovite, timpul nu mai  are răbdare, lupta e pe viaţă şi  pe moarte. În spatele unor dosare penale se ascund interesele  celor doi coloşi mondiali.  Năpăstuiţi pe vecie  să nimerim iar între ei…

 

Cum  va arăta ţara mea peste o sută de ani ? mi se năzare   câteodată să mă iscodesc. Exerciţiul acesta de-a imaginaţia mă sperie, nu-mi trebuie mult timp ca să strig  ”piua” ! Perspectiva nu este deloc încurajatoare, aşa că mă întorc grabnic în realitatea parcă mai puţin  sumbră. Probabil vom dispărea ca naţiune, fiindcă pribegia forţată va distruge orice punte dintre români. Limba se va păstra doar pentru conversaţiile domestice, tradiţiile se vor risipi şi ele, iar sentimentul patriotic este  deja uscat. Nişte indivizi oarecare, fără o identitate definită, pe meleagurile care, cândva, au fost locuite de daci. Astfel vom fi la sfârşitul secolului ce abia s-a urnit, locuitori lipsiţi de memoria românismului.

        

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

10 februarie, 2025

După un preşedinte petrecăreţ de talie mondială, ne-am pricopsit cu un altul, „scriitor de talie europeană

6 februarie, 2025

După un preşedinte petrecăreţ de talie mondială, ne-am pricopsit cu un altul, „scriitor de talie europeană

3 februarie, 2025

După un preşedinte petrecăreţ de talie mondială, ne-am pricopsit cu un altul, „scriitor de talie europeană

Articole similare

Scamatorii despuierii economico-financiare a României
VIZUALIZARI
Reflecții despre bătrânețe
VIZUALIZARI
Prezidențiabilii și poporul
VIZUALIZARI
Moartea unui spion legendar
VIZUALIZARI
Un posibil scenariu
VIZUALIZARI
Repetabila istorie electorală...
VIZUALIZARI
Statul eșuat
VIZUALIZARI
O poveste de demult cu Crin Antonescu
VIZUALIZARI
Trezirea din buimăceala postelectorală
VIZUALIZARI
O decizie ca un prohod
VIZUALIZARI