E sâmbăta dinaintea scrutinului. Ecranul telefonului mobil clipește scurt și nervos, semn că cineva mi-a trimis un mesaj. Apăs tasta potrivită și citesc ușor surprins: „6 Decembrie este ziua în care poți alege PERfect ! Votul tău pentru un partid mic va face ROMÂNIA SĂNĂTOASĂ. Alege bradul! Alege PERfect!” Zâmbesc amuzat. De unde să știe expeditorul ecologist că eu nu mai votez de aproape cincisprezece ani… Om cu școala dialogului la zi, răspund mintenaș: „Nicio opțiune politică nu e perfectă, iar politicienii nu vor însănătoși niciodată România, dimpotrivă. Alegi perfect doar când decizi să nu votezi !”
Iar ca mine, a doua zi, au gândit 70 la sută dintre electorii conaționali, semn că treimea imperfectă le va conduce în următorul pătrar de timp pe celelalte două perfecte… Avatarurile blestematei și inevitabilei democrații elective…
*
Duminică seara, la închiderea urnelor, am aflat stupefiat că pe eșichierul politic băștinaș a apărut și o formațiune auriferă. „Cine e AUR?” am întrebat în dreapta și-n stânga, însă răspunsurile au fost extrem de vagi. La sfârșitul săptămânii m-am lămurit întru câtva. În târg se zvonește că noul partid ar fi ba o creație a rezerviștilor militari de la Direcția de Informații a Armatei, revoltați de euromania promovată demagogic și deșănțat chiar și prin sloganurile unor întreceri sportive, ba a megieșilor învrăjbitori și destabilizatori de la Răsărit. Dincolo de speculațiile inerente, nu putem să nu observăm atitudinea slugarnică a oficialilor de la București în fața vechililor bruxellezi și nord-atlantici, una în măsură să provoace silă. De aceea, discursul naționalist al nou-sosiților în parlamentul din Casa Poporului a țintit precis în electoratul abandonat prin dispariția „Tribunului”. În definitiv, procentul Alianței pentru Unitatea Românilor este cel pe care îl avea și „România Mare”, moștenit, la rândul său, de la partidul lui Funar. Destui se vădesc sincer îngrijorați și îți amintesc că la fel s-au petrecut lucrurile și cu Garda de Fier, sau că românii sunt extremiști. False temeri, episodul legionar nu se va mai repeta, nefiind coapte condițiile sociale și istorice, iar naționaliști sunt berechet în toate țările din Uniunea Europeană, nu numai la vărsarea Dunării… Surpriza sufragiului ar trebui să le dea de gândit guvernanților că în țara asta obidită, pe care ei o batjocoresc întruna, mai trăiesc încă și români legați de tradiții, de Biserică, de neam. Ei se simt brusc reprezentați de auriști (că n-o să le spunem aurari ori aurei!) și nu de neamțul mioritic surdo-mut parvenit, printr-o catastrofă istorică, la Cotroceni. În sinergia dâmbovițeană a lucrurilor, prevăd că ciomăgarii cu petlițele ascunse sau la vedere vor tăbărî asupra AURului ca să și-l însușească, mai ales că în capul oștirii vrăjmașe nu există un lider charismatic. Ori lipsa acestuia să explice imprevizibilul succes ?
*
Cam cu două săptămâni înainte de Ignat, Klaus Iohannis și-a sacrificat argatul cel mai umil din vârful guvernului fără măcar să-l asomeze. Rezultatul din dreptul liberalilor, alături de care a făcut o destrăbălată și neconstituțională campanie electorală, l-a înfuriat teribil pe ranchiunosul sibian, iar reacția n-a întârziat prea mult. Acum îl încălzește pe neavenitul Cîțu ca urmaș al caraghiosului Ludovic Orban, un terchea-berchea uns ca premier pandemic. Dar, dacă România a supraviețuit unor prim-miniștri ca Cioloș, Grindeanu, Tudose, Dăncilă și „Sică Mandolină”, sunt optimist, ea nu va pieri nici cu câț-mâț la Victoria, recompensat, probabil, de oligarhia financiar-bancară mondială pentru împrumuturile uriașe și exagerat de scumpe contractate estimp. Că nu degeaba striga cinicul bogătan Mayer H. Rothschild: „Dați-mi controlul monetar al unei națiuni și prea puțin îmi va mai păsa de cei care fac legile !”[1].
*
Alegerile tocmai isprăvite au salubrizat orișicât viața politică românească prin lăsarea în afara parlamentului a unor personaje a căror toxicitate nici nu mai merită pomenită: Traian Băsescu (un șarlatan politic cum sărmana țărișoară n-a cunoscut de la Marea Unire încoace) și Victor Ponta (trădat în cele din urmă de duplicitatea sa deja maladivă). Cu ei ies la pensie și alte figuri de tristă amintire, între care și Călin Popescu Tăriceanu, metresă politică nu doar a celor doi inși… Așa că Moș Nicolae s-a arătat a fi tare darnic în 2020 cu gloata valahă.
*
De ce un absenteism într-atât de gros? Simplu, Iipsa de orizont și prestația jalnică a politicienilor autohtoni. Zău, un tip ca Iohannis nu e în stare să-și scoată la vot nici măcar rudele apropiate, darămite concetățenii ! Apoi, alde Orban, Ciolacu, Barna, Ponta și Tomac sunt biete marionete, niște slugi strângătoare de dispreț… Astfel se explică victoria pesediștilor, disciplina electoratului lor rural nedezmințindu-se nici de data aceasta. În privința tinerilor progresiști, ei pun mai mare preț pe zavera de stradă, nu pe procesul democratic în sine, anii din urmă i-au învățat că o ieșire în piață poate răsuci pe dos o țară întreagă, nu doar un guvern… Și, totuși, ce vor mai scanda zurbagiii cu tâmpă frenezie, întrucât „Ciuma Roșie” nu mai e la butoane?
*
Pe parcursul campaniilor electorale din anul ce se va săvârși curând s-a adeverit o dată în plus că „linia editorială a televiziunilor și a ziarelor reflectă gândirea vehiculată de proprietarii acestora în funcție de interesele lor: susținerea unui candidat politic, propaganda pentru adoptarea unei legi, manipulări sociale, economice etc.”[2] Din nefericire, nu mai încape nicio îndoială, „mass media sunt aparatul care fabrică și emite informații pentru a produce consimțământul publicului și pentru a favoriza justificarea acțiunilor angajate de elită. Iar acestea, indiferent că vorbim despre o pastă de dinți, o reformă a vârstei de pensionare, o campanie de isterizare pentru acceptarea docilă a legilor liberticide, o campanie masivă de vaccinare ucigașă; sau pur simplu justificarea unui război imperialist! Această coeziune și corelare a celor care fabrică și emit informația demonstrează cu claritate centralizarea și interesele unui sistem care se află sub ghearele unei elite foarte restrânse. Jurnaliștii au uitat de mult funcția lor istorică, de paznici ai libertăților. Oricum, nu ar mai putea să o facă în modelul actual, din moment ce informația a devenit o unealtă folosită împotriva interesului comun, acest lucru demonstrând că jurnaliștii sunt, de fapt, mercenarii acestui război împotriva popoarelor. Cetatea mass media a fost cucerită și reformată în profunzime, acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu s-ar fi întâmplat la fel și cu democrațiile occidentale.”[3] Și cum prostia se transmite și prin mijloacele de informare în masă, nu numai pe cale congenitală ori de la om la om, prin contact direct, e de înțeles ignoranța ireversibilă în care s-a scufundat lumea…Concluzia? Una singură, implacabilă și deznădăjduitoare: „Constituțiile programează în profunzime neputința populară, în timp ce formele acestora (textele) sunt încărcate cu lozinci plagiate din privilegiile Divine: omul are dreptul la viață, nimeni nu este mai presus de lege, omul are dreptul să se exprime liber, dreptul la justiție (cu mai multe viteze), la egalități (antagoniste) și la multă fraternitate (invizibilă).”[4]
*
Se caută cu disperare miniștri, șefi de agenții naționale și înalți dregători ! Dacă aș putea, le-aș povesti celor care vor primi un portofoliu sau o funcție de conducere o întâmplare auzită de la un prieten, cândva director general peste vreo 20 000 de angajați. Așadar, într-o zi, plimbându-se pe platforma combinatului, este oprit de un muncitor mai în vârstă, care, după ce se scuză politicos, îi zise: „Ascultă, tinere! Eu îți cunosc părinții, ne știm de mult, tu nu mă cunoști. Vreau să îți dau un sfat, acum, că tot ai ajuns ditamai șefu’: să faci lucrurile în așa fel, încât, atunci când nu vei mai fi director, să le duci singur !” Și de ce, mă rog ? îl întrebă încurcat interlocutorul. „Pentru că vei fi singur în clipa aceea, nimeni nu te va ajuta”, sosi prompt răspunsul, ca o înjunghietură de pumnal… Măcar de-ar fi atât, însă nu e, deoarece alungatul va fi și părăsit de părelnicii prieteni, și cu organele represive asmuțite asupra lui, mă grăbesc să adaug în cunoștință de cauză … „DNA să vină să vă ia !”, nu ? Ce alt șlagăr tembel a avut la publicul din vatra traco-geto-dacică o priză asemănătoare în deceniul dindărăt ?
*
Ceata social-democrată s-a întors de la negocierile din Deal cu coada între picioare. Previzibil, de altfel, amfitrionul măscărindu-i mai abitir ca oricine de la preluarea divanului. Președintele le-a rânjit protocolar, s-a prefăcut că le ascultă păsul și i-a poftit să ia nițel aer, mulțumit în orgoliu-i incurabil. „Nichts la voi, gata, ușcheala, nichts !” a răsunat pe holurile palatului la plecarea proscrișilor. Întâlnirea mi-a amintit de bancul acela miezos cu piticul care îl întreabă pe vânzătorul din librărie: „Aveți ceva despre ironie ?”, ultimul răspunzându-i sarcastic: „Da, pe raftul de sus…”. Păi, ce altceva sunt pesediștii în ochii sloioși ai momâii de stat, dacă nu niște liliputani corupți și nefrecventabili.
*
Diaspora noastră cea merituoasă și ridicată în slăvi mai ceva ca un erou al Greciei antice nu s-a înghesuit să voteze, înregistrându-se o prezență insignifiantă – 265 490 -, cu toate că în statistici figurează câteva milioane de suflete desțărate. Ciudat, s-a volatilizat subit și diversiunea abjectă cu emigranții români așteptând cu orele să-și exprime opțiunea politică. Manipulatorii ordinari pripășiți pe la Externe și nu numai și-au făcut datoria, sloganul „Vrem o țară ca afară !” nu se mai aude nicăieri. România s-a eliberat, iată, de comunismul rezidual și proletariatul haștagist benchetuie în licărele orbitoare ale telefoanelor deștepte… Eu însă nu mi-am pierdut speranța, s-o găsi cineva să corecteze legea electorală, în sensul recunoașterii dreptului de vot doar persoanelor plecate din bătătura natală de cel mult doi ani, să zicem. Ceilalți să voteze candidații din țările de adopție.
*
Americanii și-au amintit abia azi că actualul ministru al Apărării și premier interimar, totodată, a avut niscaiva merite în perioada… ianuarie 2015- decembrie 2019 ca șef al Statului Major și l-au decorat cu Legiunea de Merit. De ce le-a trebuit atâta timp partenerilor noștri strategici ca să cântărească actele de bravură ale oșteanului Nicolae Ciucă și de ce tocmai acum, când generalul ține loc și de prim-ministru, rămâne un secret al lui Polichinelle. Pesemne că în spatele deciziei respective stau interese economico-militare satisfăcute de partea vasală română cu vârf și-ndesat, miliarde și miliarde de dolari… Istorioara are și un tâlc dezamăgitor – valoarea încă nebănuit de mare a mărgelelor de sticlă, colorate au ba, în coloniile yankeilor. Altminteri, ce rost a avut însoțirea valetului cu trese de către paiața gonflată? Pe nesimțite, meleagurile carpato-danubiano-pontice se vor transforma într-o vitrină de prisos înțesată cu medaliile acordate de străini, iar țara se va destrăma încet, încet… Medalii cu ghiotura și patrie ioc!
*
Ce se întrevede în viitorul imediat? Nimic dătător de speranțe. Instabilitatea politică va fi la fel de dezgustătoare precum noul coronavirus, o conducere tricefală (liberalo-useristo-udemeristă) neanunțând nimic bun, lucrul în echipă nefiind o însușire a românilor, din ce în ce mai dezbinați. Compromisuri cu toptanul la fiecare decizie a executivului ori a legislativului, scandaluri peste scandaluri, mișcări ample și violente de stradă și adâncirea crizei economice, specialiștii estimând că în 2021 o treime dintre firmele indigene vor intra direct în faliment. Să nu uităm iarăși că banii europeni vor zornăi în vistieria țării abia în iarna următoare, brr, ce ger se lasă afară ! Cât despre mamelucul din vecinătatea Grădinii botanice, el va continua să repete ca o mașinărie stricată că PSD e vinovat pentru orice. Zău că stimabilul merită să fie vârât cu anasâna în carantină politică !
–––––––––––––––
[1] Mihai Șerban, Manifest. Cartea neagră a României
[2] Ibidem
[3] Ibidem
[4] Ibidem