• avocat
  • scriitor
  • publicist

România haosului programatic

       În a cincea zi de Făurar, în altă miercure neagră, Cabinetul urechistului „Sică Mandolină” a picat la moțiunea de cenzură. Deloc surprinzător, numai că țara , și așa bolnavă,  sărăcuța, își  făcuse alte socoteli după  un an electoral secătuitor  și deprimant. Dar cui îi mai pasă de ea, nefericita ? Îmi reprim cu dificultate furia, stârnit încă de circul petrecut în „Casa Poporului”. Căci facțiunile belicoase și-au aruncat reciproc  sudalme și scuipați, și-au huiduit adversarii ori și-au  aplaudat coechipierii  mai dihai ca pe stadioanele neaoșe, înecate de-a pururi în  ura ancestrală. În definitiv, ce pretenții să ai  de la o nație a cărei principală călăuză se numește… Adelina Pestrițu, declarată al treilea influencer  național!!?? Acolo, în clădirea ridicată de multhulitul Ceaușescu, am asistat dezgustat la spectacolul calp al  democrației noastre  exasperant de originală, în care, ca să-l  citez pe Ion Moța, „politicianismul e  sinonim cu mlaștina, vermina, putrefacția.” Am văzut și ascultat cu dispreț un premier în plin delirum tremens, producându-se isterico-histrionic sub privirile umede ale turcanei bălaie, laie-bucălaie, și trimis iarăși la dezalcoolizare (cumva tot în Ungaria?) cu poanta „Pisicuțului”,  acest Hopa Mitică al scenetei caragialiene, cu primă reprezentație la început de februarie. Scenariul s-a scris  la Cotroceni, stimabililor,  geaba își  freacă palmele Ciolacu, ambetat de aromele ademenitoare ale ciolanului guvernamental. Că ne place ori nu, puterea legiuitoare  a fost transformată dizgrațios într-o masă de manevră aflată în slujba ocultei cu interese vădit antiromânești, ruptura de alegători fiind fățișă. Gloata cretină a „haștagiștilor” tace, nici gând să năvălească în piață, la protest; îi convine de minune criza iscată premeditat de blatul obscen dintre Dreapta și Stânga de la noi. Peste toate se simte din nou „halena serviciilor  secrete”, vorba cetățeanului turmentat din mahalaua dâmbovițeană. „Perspectivele ? Sumbre, ca și prezentul ! Orban, un jalnic atârnător pe lângă patricienii de vază ai partidului,  rămâne pe mai departe propunerea liberalilor, la mișto! Anticipat, desigur! Dincolo,  pesediștii și strânsura cabotino-pontică îl  susțin pe Pricopie, fiindcă ar fi proamerican și proeuropean, cică! Apropo, nu s-o găsi și cineva care să fie, înainte  de orice, român? Chiar, guralivii ambasadori occidentali și-au înghițit subit limba, semn al isprăvirii stocului lor de îngrijorare diplomatică, părelnic inepuizabil în vremea „Ciumei roșii”. Din  păcate, România este mutilată  și împinsă brutal în haosul programatic noaptea de către hoții cu  gulere parlamentare. Însă nu oricum, ci în regim de urgență, cu  ordin  de la Iohannis! 1, 2, 3, 4… 25 ! Fără număr, ca la parangheliile cu cocalari și maneliști! De aceea, nu mai am la îndemână decât răbufnirea unui personaj celebru din proza teleormăneanului meu drag Marin Preda: „Aștept ordonanțele dumneavoastră”, ticăloșilor!

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

10 februarie, 2025

În a cincea zi de Făurar, în altă miercure neagră, Cabinetul urechistului „Sică Mandolină” a picat

6 februarie, 2025

În a cincea zi de Făurar, în altă miercure neagră, Cabinetul urechistului „Sică Mandolină” a picat

3 februarie, 2025

În a cincea zi de Făurar, în altă miercure neagră, Cabinetul urechistului „Sică Mandolină” a picat

Articole similare

Scamatorii despuierii economico-financiare a României
VIZUALIZARI
Reflecții despre bătrânețe
VIZUALIZARI
Prezidențiabilii și poporul
VIZUALIZARI
Moartea unui spion legendar
VIZUALIZARI
Un posibil scenariu
VIZUALIZARI
Repetabila istorie electorală...
VIZUALIZARI
Statul eșuat
VIZUALIZARI
O poveste de demult cu Crin Antonescu
VIZUALIZARI
Trezirea din buimăceala postelectorală
VIZUALIZARI
O decizie ca un prohod
VIZUALIZARI