România este dintotdeauna țara modelului impus de afară sau importat de bunăvoie. A formelor fără fond, fiindcă niciun model n-a ajuns să se coacă aici. Unele au dat numai în pârg, dar când a fost să culegem roadele, s-a stârnit din senin câte-o furtună și s-a ales praful de recoltă. O sisifăreală obositoare și chinuitoare, deznădăjduitoare. „Modelul roman”, „modelul otoman”, „modelul fanariot”, „modelul german”, „modelul rus și sovietic”, niciunul nu ne-a scăpat…
După 1990, puterea abia instalată visa la cai verzi pe pereți și strica vorbe cu „modelul suedez”. De parcă românul ar fi scandinav, ce enormitate ! Alții, cu mai multă imaginație, s-au gândit la „modelul japonez”, să te crucești și alta nu ! În ciuda acestor dezbateri comice, am sfârșit prin a rămâne o democrație originală, o democrație a cumetriilor, țara lui „adă și na”.
Tot atunci, în perioada de pampers a capitalismului postdecembrist, intelighenția neoașă suspina pe unde apuca în așteptarea unui președinte ca Havel, scriitorul disident al Cehoslovaciei urgisite de muscali. Norocul nu ne-a surâs, deși am încercat și cu Emil Constantinescu, un fel de surogat al celebrului dramaturg praghez. Aceiași intelectuali subțiri s-au mulțumit apoi cu un derbedeu politic la Cotroceni, pe care l-au slugărit cu o conștiinciozitate scabroasă. Și tot ei, în cele din urmă, s-au pus pe temenele în fața aghiotanților trimiși de Casa Albă la București, slăvindu-i ca nimeni altcineva. Laolaltă cu slugile politice și cu mass-media, „idiotul-util” al contemporaneității. Dacă îndrăznești să cârîi ceva împotriva stăpânului american, ești trimis degrabă în leprozerie, toți te vor ocoli. Șefii partidelor dâmbovițene, miniștrii și liderii parlamentari stau ore în șir la coadă, la ambasada SUA, doar-doar or primi binecuvântarea „Marelui Licurici”. Unii primesc de acolo scurtarea de cap, însă sunt fericiți, jupânul i-a asigurat de întreaga lui considerație și-i felicită pentru loialitatea în vasalitate. Peste România s-a așternut o tăcere grea, apăsătoare și pustiitoare. America a devenit subiect tabu, altminteri riști să dispari public. Și, ferească Domnu´ să stârnești „profunda îngrijorare”, că-i bai ! Orice gogomănie aruncată dinspre Washington este considerată la București izvor de înțelepciune și far călăuzitor. Dogma însăși !
La doi pași de Dâmbovița, pe Vistula, urmașul râvnitului Havel n-a uitat că în afara demnității naționale ești un simplu argat. Anul trecut nu s-a sfiit să le bată obrazul yankeilor: „Eu nu pot să mă gândesc că ambasadorul ceh la Washington îi va da sfaturi președintelui american unde trebuie să meargă”. Așa că urmașul condeierului s-a dus la Moscova, în ciuda strâmbăturilor de nas ale americanilor.
Anul acesta, prin martie, Milos Zeman a declarat la o televiziune chineză că Cehia a reușit să se elibereze de sub presiunea politică și economică a SUA și Uniunii Europene. Anunțul său a fost sec: „Acesta e un nou început, din moment ce între China și fosta guvernare a Republicii Cehe relațiile au fost proaste. Eu confirm – fostul guvern se afla sub presiunea politică a SUA și UE. Acum suntem o țară independentă și, singuri, decidem agenda externă bazată pe interesele noastre proprii”.
În plină primăvară valahă, la Sinaia, legitimarea unui partid extremist de dreapta – Forța Națională – a însemnat vizita franțuzoaicei Marine Le Pen. Alegerea orașului prahovean n-a fost deloc întâmplătoare, are simbolistica ei provocatoare de spaime, acolo, în 1933, legionarii l-au asasinat pe premierul I. G. Duca. Asta n-ar fi nimic, dar liderul noii formațiuni, un europarlamentar oarecare, s-a simțit obligat să mulțumească Serviciului Român de Informații, Poliției, „Sectei” adică, în limbajul portuar al șefului de ieri al „bordelului politic”. Așadar, politica se face acum la noi cu învoire de la ofițerii de informații și de la gabori, asta da democrație originală. Și turma de aplaudaci și-a înroșit palmele scandând „Marine ! Marine !”… Deh, aici e vorba despre „modelul capului plecat”, modelul de-o veșnicie în vechea Dacie.
Voi trăi, oare, să apuc ziua în care un „bour mioritic” ajuns la putere să aibă curajul mândrului Zeman ? Măcar unul care să recunoască atât: „Corectitudinea politică este sinonim cu minciuna”. Asemenea cehului, despre care presa noastră, atentă să nu-și supere ocupanții veniți de dincolo de Ocean, tace laș. Cum tace și despre ridicarea în picioare a polonezilor sau despre lecția de patriotism a ungurului Viktor Orban.
Ce bine ne-ar prinde „modelul ceh”, că ăla american ne-a adus numai stricăciune.