…Ne reîntâlnim peste patru ani, la el acasă, pe 7 iulie, pe Olympiastadion din München, în „buna și vechea Germanie.”[1] Prin apropiere, pe lângă Hanovra, Petru cel Mare constatase plin de încântare: „Frumos trăiesc… Ascultă: până și câinii latră aici fără răutate… Ce rai… Când îmi aduc aminte de Moscova, îmi vine să-i dau foc…”[2] N-a fost cazul, căci destui piromani s-au găsit și acolo. Numai că eu sunt acum suporterul înfocat al „Olandezului zburător”, geniul nepereche al Ajax-ului. Și Cruyff mă desfată la fiecare partidă jucată, aleargă aidoma unui ogar, își ține mereu capul sus și orice mișcare a lui emană inteligență. Îl iubesc ca pe un frate mai mare și inaccesibil. I-aș cere să mă ia cu el în țara aia de jos în care oamenii umblă încălțați cu saboți de lemn și cultivă lalele, nu vă mint ! A, și joacă fotbal cum nimeni altcineva n-o face acum în lume! Of, câte i-aș mai împărtăși, dar cum să-l prind, căci măsurile de pază s-au înăsprit de când cu atacurile teroriste de la Olimpiada din 1972. S-au ridicat garduri tot mai înalte și mai înghimpate, iar pe pista stadionului păzesc jandarmi înarmați până-n dinți. Mi-e teamă să le încerc vigilența, au niște cătături înfiorătoare. Așa că mă mulțumesc cu prietenia haitianului Sanon, singurul fotbalist din istoria micuțului stat care a înscris la un Mondial. „Fotbalul e o distracție pentru mine, mă umflă râsul când îi văd pe alții cum se învolburează, cum se dau de mama focului când nu câștigă. Vai de capul lor, și-au pierdut bucuria de copii ! Mi-a ajuns un turneu, mă întorc în insulița mea însorită și smălțuită cu flori, acolo nu e iarnă niciodată. Vă las vouă gerurile și supărările la înfrângeri !” mi se destăinuie goleadorul de conjunctură. Tipul e haios foc, mă învață să dansez și să cânt, să mă comport ca un caraibian. Doamne, cum mă mai învârt în sunetele muzicii lor languroase…
–––––––––––––––
[1] Alexei Nikolaevici Tolstoi, Petru I
[2] Ibidem