În urmă cu câteva săptămâni am trimis la editura RAO o istorie a Campionatului Mondial de fotbal din Rusia 2018. Cartea, care o să apară în toamnă, este, în egală măsură, nu numai despre Deschamps și mușchetarii săi de aur, ori despre Messi și Ronaldo, ci și despre Petru cel Mare, Ecaterina cea Mare, Stalin, Lenin, Troțki, Hrușciov, Rasputin și Putin… Veți găsi acolo și dialogul meu cu Stavroghin, tragicul personaj al lui Dostoievski, precum și o sumedenie de povestioare despre misterioasa, nemărginita și temuta Rusie.
De azi, voi publica aici, săptămânal, fragmente din noua mea recoltă scriitoricească. La spornică lectură !
*
Epilog
13 iulie 2014. Maracaná, Rio de Janeiro. Căpitanul Neuer ridică la cer cupa îmbrăcată în aur. Germanii au învins iarăși Argentina, tot cu 1-0, ca și în 1990, numai că acum golul izbăvitor a fost înscris în prelungiri. Oricum, nu s-a mai repetat dezastrul din 2010, acel 0-4 din Africa de Sud. Nemții din tribună jubilează, sunt în culmea fericirii. Deutschland über alles !
Brazilienii plâng cu lacrimi cât căpățânile de zahăr[1], nu și-au revenit încă din coșmarul de la Belo Horizonte. 1-7 cu Mannschaft, acasă la tine !? Apoi 0-3 cu Olanda, în finala mică!? Tragedie, nu altceva ! „Dumnezeu s-a plictisit să fie brazilian”, se lamentează suporterii Seleçao, acești „amanți ai fotbalului.”[2] Dar ei știu că timpul vindecă toate rănile, așa că izbucnesc într-un muget devastator: „O Brasil ha de ganhar!”[3]
Și carnavalul se stârnește, până în 2018 mai e destul, vreo patru ani, suficient răgaz pentru ca auriverdi să redevină artiștii inegalabili de odinioară și să cucerească din nou Planeta Fotbal…
–––––––––––––––––––-
[1] Corcovado sau „Căpățâna de zahăr” desparte golful Botafogo de plaja Copacabana
[2] Ioan Chirilă, World Cup ’66
[3] „Brazilia trebuie să învingă!”