• avocat
  • scriitor
  • publicist

Vis de Crăciun cu mama

E noaptea Crăciunului. Adorm devreme, ca totdeauna. Am sufletul plin, mai-mai să-mi plesnească  de atâta dragoste! Ca după o zi în care i-am avut alături pe copii și pe nepoți. Ce dar mai minunat  decât acesta? Îi mulțumesc Domnului pentru  tot ce mi-a hărăzit, cum fac seară de seară, și-i promit să  nu-L dezamăgesc.

Visez. Stau de vorbă cu două colege de facultate, întâlnite tam-nisam după o lungă perioadă. Râdem și ne amintim de zilele minunate  de altădată. Deodată, se apropie de mine o femeie îmbrăcată în halat alb, cu un stetoscop atârnându-i de  gât. Este medic. „Marian Nazat?” mă întreabă  politicos. „Da”, îi  răspund mirat. Privesc în spatele ei și la ceva distanță o zăresc pe mama. Îmi zâmbește. Simt cum mi se înmoaie picioarele. Se internase de multă vreme într-un spital, fără să-mi lase o adresă măcar. Dispăruse, vasăzică, și  eu mă resemnasem. Mi s-au dezlegat șiroaie  de lacrimi și am început să  tremur de fericire. Medicul m-a strâns în brațe și mi-a șoptit luminat divin: „S-a  vindecat, puteți să  o luați acasă!”. Să sar la cer, primeam, iată, vestea așteptată cu înfrigurare de amar de timp!  Am intrat să întocmim formele de externare. Înăuntrul  unității, o mizerie agresivă așezată în  straturi groase și urât mirositoare. O adevărată leprozerie. Curtea era plină de  pacienți abia târându-se pe betonul rece. Cei norocoși, desigur. Ceilalți, cu ghiotura, zăceau nemișcați.  Muriseră,  iar  trupurile li se mumifiaseră, îmi îngreunau înaintarea. Câteva bătrânici știrbe, nespălate  și negricioase, mă cercetau cu ură și trăgeau de mine, nu cumva să fug. Își ștergeau mâinile  murdare pe gambele mele și o substanță  cleioasă, verzulie, mi-a acoperit pielea. În față,  se deschidea un culoar îngust între zidurile înalte, cât să se strecoare o persoană. De o parte și  de alta, bolnavi, fiecare străduindu-se să mă țină în loc. Din ochi  le țâșneau flăcări dușmănoase, pfu, ce creaturi fioroase !  Într-un târziu, am observat-o iarăși pe mama,  în salon, undeva la un etaj inferior.  Îmbrăcată la fel – cu un deux-piece elegant, de culoarea vaniliei, părea o  pată orbitoare în tabloul acela sinistru. Când m-am apropiat  de ea, ne-am strâns în brațe și  m-am cutremurat: chipul  i se schimbase brusc, o paloare maronie o sluțise ca în ultimele-i clipe de suflare pământeană… Revenise la starea cadaverică și am dat s-o iau la goană! Dumnezeule, mă căzneam să ies  la suprafață, să respir aer curat ! Numai că păstram pe piele, de la genunchi în jos, urmele de murdărie contagioasă și mi-am dat seama că, de fapt, leproșii îmi transmiseseră boala lor. Îmi frecam picioarele, chinuindu-mă să înlătur  pojghița aducătoare de moarte, dar în zadar…

Mă trezesc  înspăimântat și parcă mai îmbătrânit. A, și curat, mulțumesc Maicii Preciste! Vântul șuieră  ca un zănatic  și cerul  s-a înnămolit  ca niciodată.  Dau năvală la  duș și mă spăl nervos, înspăimântat de-a dreptul. De pe mine curge murdărie cu nemiluita… Ah, de s-ar scurge și onirica otravă ce mi-a desfigurat vecinic preaîncercata zămislitoare ! Aș da oricât s-o aud din nou ogoindu-mă: „Mama e aici, nu te speria!”[1]…  


[1] Vintilă Horia, Dumnezeu s-a născut în exil

P.S.: Într-o astfel de zi, pe 30 ianuarie 2015, mama mea  s-a stins…

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

29 mai, 2020

E noaptea Crăciunului. Adorm devreme, ca totdeauna. Am sufletul plin, mai-mai să-mi plesnească de atâta dragos

Articole similare

Vis de Crăciun cu mama
VIZUALIZARI
Ilustrate cu maci
VIZUALIZARI