Se făcea că toate posturile de televiziune și-au oprit brusc emisiunile și pe ecrane a apărut, cu litere de-o șchioapă, un anunț nemaiauzit și nemaivăzut: „Toți cei doisprezece[1] candidați la scrutinul prezidențial s-au retras, în semn de solidaritate cu abuzul săvârșit asupra lui Călin Georgescu!” Am încremenit de uimire și un sentiment nemaicunoscut vreodată m-a învăluit pe dinlăuntru. Vasăzică, nu suntem pierduți ca neam, vrajba și ticăloșia nu ne-au anulat ca popor! Curând, agențiile internaționale de știri au alocat spații generoase întâmplării de la București, iar șefii principalelor state au elogiat gestul nemaiîntâlnit în istoria democrației moderne. Ce mai, România ocupa prima pagină a tuturor ziarelor, fiind răsfățata mass-media de pretutindeni! Îmi venea să înconjur în zbor vatra valahă și să-mi strâng în brațe fiecare frate de glie! Doamne, ce minune să fii român ! Mi-au dat lacrimile de mândrie și când să-mi șterg obrajii, m-am trezit din visul cel dulce…
N-a fost deloc ușor să mă debarasez de frânturile onirice și să mă conectez la o realitate greu suportabilă. Lista cu prezidențiabili nu-mi dă nicio speranță că viitorul ne va aduce vreo ameliorare a condiției de slugi-tolerate în spațiul comunitar… Dimpotrivă, perspectiva duhnește a aer stătut, figurile înscrise în cursă sunt departe de a ne inspira încredere într-o perioadă mai smintită ca oricând în ultimele trei decenii și jumătate.
Favoritul caselor de pariuri secrete, Nicușor Dan, n-are empatie, n-are ținută, n-are alonjă cultural-politică, n-are charismă, n-are nerv, n-are discurs, n-are o biografie pe măsura funcției râvnite, n-are nimic ! În afara sprijinului fățiș al establishment-uluiintern care inventează președinți din orice nulitate! A, și al Franței, grăbită să-și trimită emisarul, nevolnicul Dacian Cioloș, și să-l proțăpească ditamai consilierul interimarului Ilie Bolojan, căruia i s-a promis guvernul postelectoral.
Suveranistul George Simion și-a asumat rolul de lipitoare înfiptă zdravăn în gamba georgesciană și visează la sceptrul cotrocenist, împins de ultrașii din peluza societății analfabete. Recent, ortacul lu’ „nea Gigi” țipa ca un apucat să fie jupuiți de vii asasinii mesianicului Călin și, ptiu, drace !, că mi s-a părut că-l aud pe Zelea Codreanu urlând aidoma prin 1930: „ Aici nu există nici toleranță, nici milă!”[2] și „Într-o hărmălaie unde toți vorbesc și nimeni nu ascultă, pentru ca să atragi atenția și să te faci ascultat, trage cu pistolul !”[3]. Brr, ce vremuri turbate !
„Cu Antonescu, înainte!”, sună sloganul nostalgicilor recenți, însă defel pe placul răsculaților împotriva politicienilor ultimilor ani de dezintegrare națională. Cronica unei înfrângeri anunțate se prefigurează de pe acum, presimțire ce-l încearcă și pe Crin, că nu-i într-atât de naiv să nu priceapă capcana ce i s-a întins, cu consimțământul lui, nu altcumva!
„Independentul” Victor Ponta și-a adaptat discursul la nevoile actuale ale segmentului masiv de votanți amorezați nătâng de elucubrațiile soțului Cristelei și nădăjduiește să serbeze Ziua Copilului în Deal. Cândva, prin 2014, la ceasul confruntării cu Klaus Werner Tândală, notam în Jurnalul banalității că „micul Titulescu” „nu-mi inspiră încredere, este prea alunecos, are ceva care mă ține deoparte”. Nici astăzi nu gândesc diferit, zău că nu m-aș încumeta să pornesc împreună cu el un proiect, ceea ce nu mă oprește să-i recunosc atuurile față de ceilalți adversari!
Userista Elena Lasconi nu poate uita că judecătorii de la Curtea Constituțională au împiedicat-o să-și joace ultima carte la alegerile din toamnă, și frustrarea de atunci o va însoți până la capătul zilelor. Prezența sa la acest nivel de competiție nu-i decât efectul căderii în derizoriu a celei mai râvnite funcții publice de la noi, dar și a scăderii îngrozitoare a nivelului intelectual al cetățenilor cu drept de vot din mahalaua carpato-danubiano-pontică ! Și de aiurea, bineînțeles, întrucât ascensiunea lumii digitalizate și influența liberalismului și neoliberalismului, care au început să modeleze politica la sfârșitul anilor ’70, se reflectă în „liderii politici pe care îi vedem și în tendințele culturale mai largi”[4], așa încât „mediocritatea este adesea sărbătorită”[5]. Oho, și sufragiată, pe deasupra !
Ceilalți participanți asigură decorul, figuranți, adică! De la sado-masochistul Silviu Predoiu – îndârjit să-și savureze în continuare lipsa de simpatie socotită estimp la 11 246 de voturi – și până la sconcsul-politic Cristian Terheș nimeni nu-i va păstra în memorie. Un ifosat dezgustător, Remus Pricopie, n-a primit dezlegare de la BEC, însă a reacționat prompt – că vorba aia, e obișnuit să execute ordine! – și l-a pârât la cremenal pe Simion că e falsificator de semnături pe listele cu garanți – electorali. Ho, nu râdeți de mine!, ce-ați zice dacă auristul ar izbândi și, totuși, va fi invalidat din cauza inculpării sale pe baza plângerii pricopiene? Nu că-i un scenariu posibil în patria mârșăviilor felurite și inimaginabile altundeva? Bat câmpii, nu mă ascund, de vreme ce șeful de galerie de altădată a intrat de mult în grațiile juriului cu petlițele ascunse! La naiba cu dacă și cu parcă, haideți să ne lepădăm de semnele rău prevestitoare și să ne bucurăm de luna mărțișorului, încă neanulată de juzii constituționali !
[1] Între timp, țața Ana Maria Gavrilă s-a retras, scutindu-mă de alte comentarii, însă ne va silui tihna din fotoliul parlamentar… Asta e, culegem ce-am semănat…
[2] Istoria mișcării legionare
[3] Istoria mișcării legionare
[4] Martin Jan Stránský, în interviul acordat Florianei Jucan, în Q Magazine din martie 2025
[5] Martin Jan Stránský, în interviul acordat Florianei Jucan, în Q Magazine din martie 2025