• avocat
  • scriitor
  • publicist

Ana Dobre - Experimentul ca literatură, literatura ca experiment

   Înainte ca generația optzecistă să realizeze și să obțină, după experimente repetate, efectul postmodernist, amestecând ingrediente cunoscute prin avangardă și neomodernism, grupul de la Târgoviște al lui Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu și Radu Petrescu se încăpățâna să mizeze pe nonficțiune, străduindu-se să introducă jurnalul în literatură, ca literatură. Se adeverea, astfel, credința lui Mallarmé – lumea întreagă este o imensă carte, un text. Și, în această carte, fiecare poate fi personaj, narator, observator. Creatorul poate fi și este, la rigoare, totul. În scena pe care o creează, el se află în toate ipostazele, putând vedea mersul evenimentelor din toate unghiurile, iar privirea lui schimbă cuantele, le influențează.

    Tot mai mult nonficțiunea câștigă teren în fața ficțiunii. Autorul nu mai face efortul de a se transfigura: s-a întors deplin și cu toate bagajele în operă, se află peste tot, însă nu ascuns ca naratorul lui Flaubert (Naratorul trebuie să fie ca Dumnezeu: să se simtă peste tot, dar să nu se vadă niciunde), ci peste tot în propria-i operă. Eul său fragmentează realitatea pentru a o reuni într-o imagine care-i poartă amprenta, fiind un mod specific de situare în timp – modul său propriu de a se fixa în lume, de a-i gândi mecanismele, de a se raporta la ele.

          Acest autor spune și se spune, aflat mereu între tranzitivitate și reflexivitate, își concepe discursul, își dezvăluie laboratorul de creație, își destăinuie iubirile, visele și visurile, obsesiile, frustrările, așteptările. Este, așadar, de o liminară sinceritate, gândind literatura ca experiment, experimentul ca literatură. Ca un Godot, acest autor nu mai așteaptă inspirația, ci revelația unui adevăr. Balansul permanent între real și ireal, între ficțiune și nonficțiune dictează scriitura diaristică: în acest jurnal privirea duală orientează perspectiva dinspre trecut spre prezent, dinspre prezent spre trecut. Viitorul nu există în această ecuație a memoriei permanente. Amestecul de stiluri vine din amestecul speciilor – evocare, elegie, parabolă, satiră, pamflet.

         Motivându-și  Jurnalul banalității, Marian Nazat1 precizează și geneza. Ideea de a scrie un jurnal al cotidianului 2014 vine de la un calendar primit în dar, calendar care propunea „un citat semnificativ pentru fiecare zi” din mari înțelepți ai lumii, inițiativă a africancei Helen Exley. Cu acest jurnal, se reia zi cu zi anul 2014, devenit istorie, și, dincolo de adevărul personal, subiectiv, se poate decanta fundalul general, atmosfera epocii, într-un mod asemănător cu romanul Vrăjmaș al lui Liviu Ioan Stoiciu, diferențele venind doar din opțiunea pentru tipul de scriitură: jurnal – Marian Nazat, roman – LIS. În rest, totul este literatură, vorba marelui Will. Altfel spus, ambii trăiesc la temperaturi incandescente viața cu întâmplările ei banale și din această ardere se naște povestea.

        „Să mă așez în cuvinte,  zi de zi, pe notele creionate de altcineva și să mă confesez. Să mă povestesc pe mine însumi și să vă povestesc pe voi înșivă așa cum mi s-a părut că vă deslușesc în fuga cotidianului”, aceasta este miza autorului. Această așezare în cuvânt este o așezare în literatură, o asumare a  cuvântului cu toate virtualitățile, cu luminile și umbrele lui. Iată cum jurnalul se apropie de literatură, fiind sau devenind literatură. Alegând formula literarității, Marian Nazat alege între realul existenței și miracolul ei, între explicit și inefabil.

     De această graniță sensibilă și fragilă ține sinceritatea spovedaniei și alunecarea spre literar și literatură. Din banalul existenței se poate ieși prin iubire și prin spirit. Pe canavaua evenimentelor, a amintirilor, Marian Nazat inserează și povestea unui cuplu, cu trimiteri livrești la cuplurile Anaïs Nin și Henry Miller, Gala și Salvador Dali, a căror iubire, dincolo de limitele înțelegerii umane, transcende banalul și istoria și accede în eternitate. Povestea de iubire inserată prin imaginea purificată a cuplului care reconvertește banalul, dându-i strălucirea idealului, e un mod de a se sustrage clipei, de a se așeza sub specie aeternitatis.

      Marile adevăruri ale înțelepților Lin Yutang, Confucius, Mencius, Lao Tze, Zi Gong, Tao Te Ching, Zeng Zi etc. își prelungesc sensurile în adevărurile lui Marian Nazat așa cum le descifrează el însuși din experiența proprie, din aminitiri, din revelații, trăite la tensiunea prezentului. Cultivând aceste momente ale clipei, în relaționările cu trecutul care i-a marcat evoluția, diaristul se caută și se descoperă pe sine. Cunoașterea și autocunoașterea desăvârșesc efortul trecerii, amintind de observația lui Mahatma Gandhi: „Indiferent ce faci în viață e nesemnificativ. Dar e foarte important ce faci”.

       Unele din considerațiile sale – „Ce pestriță este tagma asta a avocaților! Escroci rafinați, turnători și agenți acoperiți, hahalere simpatice, secături și lichele lipsite de scrupule, combinatori cu dare de mână, sărmani cu burta goală, atârnători sulfurăși, tinerei năzuind la titlul maestru, gospodine fugite din bucătărie, boemi fără clientelă, eminențe în știința Dreptului, traficanți de iluzii și de influență, derbedei cu morgă, infatuați caraghioși și intelectuali de ținută, biblioteci ambulante, idioți cu atitudine, palavragii intratabili, imbecili cu merite, șarlatani celebri, corporatiști cinici, pensionari ramoliți, foști magistrați incapabili să-și uite trecutul… Toate aceste categorii le poți găsi aici, sub roba neagră cu baveta albă a maimuței festive cu program liber-ales sau impus la bară…”, implică plenar trăirea, experiența în mediu și impune unghiul de receptare, atestând un mod literar de a vedea oamenii, ca personaje într-un text. Polemica implicită, desigur, nu are nimic revanșard, poartă doar o tristețe de Ecclesiast ce presupune asumarea eternității în clipa cea repede ce ni s-a dat.

       Parcurgând acest drum alături de Marian Nazat, în 365 de zile, în tot atâtea etape, ai posibilitatea să intri în lumea, în sufletul său. Să-l cunoști în inefabilele trăirilor care-i adună toate etajele afectivității – conștient, inconștient, subconștient. Scrisul este, de cele mai multe ori,  o formă de terapie, prin care eul își creează propriile mecanisme de viețuire și de supraviețuire. Simbolismul acestei situări transpare dintr-o întâmplare ca aceasta, ale cărei sensuri i se revelează mai târziu, prin rememorare: „…Pământul se albea și mirosea a Dumnezeu atunci. Pășeam cu sfiiciune pe covorul acela vegetal și mă simțeam coborât din basm. Dar nu dura mult, fiindcă nenea Mitică tăia mieii chiar acolo. (…) Sângele țâșnea și se amesteca de-a valma cu florile de măr căzute pe jos. Căpătau culoarea roșie și duhneau a moarte. Mi se strângea inima și, din clipa aceea, primăvara mă sperie întru câtva. Îmi aduce aminte de behăitul înecat al mieilor sacrificați sub pomul de a cărui creangă atârna, în cinghel, copilăria mea”. Lumea este un paradis devastat, o grădină în care omul cu destin creator intervine pentru a-și cultiva propriile valori.

     Iubirea și scrisul sunt coordonatele existenței lui Marian Nazat. Esteticul implică și eticul prin care scriitorul devine o voce a umanității, proclamându-i valorile. Spovedania sa este și o profesiune de credință („Scriu ca să mă purific și să nu mă uit pe mine însumi, scriu ca să aduc de veste că exist și că îmi pasă de ceilalți”), de afirmare a încrederii în valorile umanului și ale umanității. (Articol apărut în revista Luceafărul de dimineață nr.8 din luna  august 2016)

1Marian Nazat, Jurnalul Banalității, Editura RAO, București, 2015

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

14 martie, 2024

Înainte ca generația optzecistă să realizeze și să obțină, după experimente repetate, efectul postmodernis

26 octombrie, 2023

Înainte ca generația optzecistă să realizeze și să obțină, după experimente repetate, efectul postmodernis

12 octombrie, 2023

Înainte ca generația optzecistă să realizeze și să obțină, după experimente repetate, efectul postmodernis

Articole similare

Qatar, Mondialul lui Messi, la apariție
VIZUALIZARI
QATAR 2022, Mondialul lui Messi
VIZUALIZARI
Macină viața, macină..., la apariție
VIZUALIZARI
Macină viața, macină…
VIZUALIZARI
România, la răspântie
VIZUALIZARI
Letiția Ilea - Târziu, despre Jurnalul banalității
VIZUALIZARI
Onor la nişte monştri sacri! - Mircea Canțăr
VIZUALIZARI
Homo homini... virus, la Paris - film de prezentare
VIZUALIZARI
Homo homini... virus, la Paris
VIZUALIZARI
Homo homini... virus, la Paris
VIZUALIZARI