Plec la Timișoara, Basmul fotbalului… nu-i lucru de șagă, promovarea unei cărți presupune și deplasări în țară. Aleg un traseu neumblat încă, incluzând Defileul Jiului, și zău dacă îmi pare rău. O toamnă mai generoasă ca oricând s-a jucat peste tot cu acuarelele, într-un desfrâu al frumuseții picturale să-ți taie respiația și să-ți excite simțurile. Țara noastră e un tablou cu care m-aș mândri în orice muzeu natural al planetei, nu exagerez deloc!
Nici nu știu când am ajuns la destinație, oricum amurgul învăluise urbea din Banat în aerul acela misterios al femeilor superbe eliberate de obsesia vârstei. Fug la postul local de televiziune, unde mă așteaptă Florin Mihoc și Ion „Jackie” Ionescu. La 18:30 intrăm în direct, pe TVR 3, așa că preț de câteva minute avem timp să ne cunoaștem. Amfitrionul mă cucerește imediat și definitiv, are un fel de a zâmbi și de a vorbi căruia n-ai cum să-i reziști. Cald, senin și cu neastâmpăr adolescentin. În vară a comentat în direct o semifinală a Cupei Mondiale din Rusia (Croația-Anglia), deși amănuntul cu pricina îmi scăpase. De vreo 20 de ani face echipă cu venerabilul profesor de fotbal, cândva antrenor la „Poli” Timișoara și Național București. Reputatul tehnician a uitat, parcă, să îmbătrânească, aerul său tineresc și ironic mă reconfortează. Discutăm despre una și alta, emisiunea s-a terminat pe nesimțite.
A doua zi, la Casa Politehnicii nr.2, mă întâlnesc cu iubitorii de carte, câțiva chiar personajele basmului meu și-al altora: Nicolae Secoșan și Ioan Igna. Nu lipsește nici Ion „Jackie” Ionescu, iar de la Reșița au venit Ilie Pătruica (fostul președinte al celebrei trupe din anii ’70, cu Beldeanu, Dudu, Atodiresei, Nestorovici, Florea..) și Mircea Popescu, urmașul său.
Prezentatorul evenimentului este Florin Mihoc, iar Ștefan Mitroi și Nicolae Secoșan vor face scurte incursiuni în lumea celor două volume apărute în vară la Editura RAO. Vocea crainicului de odinioară de la revelioanele duminicale, fiindcă asta au reprezentat pentru mine transmisiunile Fotbal, minut cu minut, m-a trimis năvalnic în trecutul îndepărtat. Acolo, în ungherele memoriei speciale de microbist, vocea sa inconfundabilă, ne anunța că la Timișoara, Reșița sau Arad s-a mai marcat un gol… Și cum mai vuiau tribunele, ce mai hărmălaie și veselie zgomotoasă…
Scriitorul născut într-o zi de Paști în Teleorman, mai mereu lângă mine în astfel de momente, vorbește într-atât de emoționat încât mă rog să nu se mai sfârșească prea curând. Dorința nu mi s-a împlinit și iată-mă cu microfonul în față, fixat de atâția ochi gata să-mi scaneze fiecare tresărire. Cuvintele rostite s-au înlănțuit anevoie, nu-i ușor să-ți scoți în public copiii și să-i mângâi pe creștet, bașca o laudă cât de cât…
Însă ceea ce a urmat a părut chiar o poveste, căci minunea de la Recaș nu-i altceva! Niște oameni pricepuți și vizionari au dus la împlinire un vis cum puține și-au găsit isprăvirea în România nefinitudinii ancestrale. Întins pe un balot de paie în mijlocul podgoriei nemărginite am avut o clipă senzația că ating cerul cu mâinile, un cer de struguri și cu parfum de must… Radu și Costi, să vă dea Dumnezeu zile multe și rodnice, că tare ne-ați răsfățat !
Duminică dimineața, basmul a sângerat dureros, Ilie Balaci, fotbalistul român cel mai complet, o combinație rară între Dinu, Dumitru și Dobrin, s-a mutat dincolo. Și cum să nu te revolți și să urli în pustiu: „Ce basm e ăla în care zeii mor?”
