În curând, mai precis pe 13 iunie, adică în ajunul Cupei Mondiale din Rusia, îmi voi lansa la editura RAO un nou volum – Basmul fotbalului, născocit împreună cu Marius Mitran. O carte – catedrală,  pentru  o pasiune devastatoare, în copilărie și tinerețe, și domoală, la maturitate. De astăzi, în fiecare zi, veți citi fragmente din acest basm, mai precis începutul și sfârșitul celor  55 de capitole.

          La bună lectură !

                                                            *

În loc de prefață

Nici azi nu știu ce mi-a venit atunci, la Istanbul, în primăvara anului 2014, să-i  zic lui Marius Mitran să scriem o carte. Dar nu una oarecare, ci chiar Basmul fotbalului. Îi găsisem  pe loc titlul, deși nu mă gândisem la așa ceva niciodată. Un  dialog cu povești, astfel mi-o închipuiam. Și am început-o, entuziaști și hotărâți s-o ducem  la capăt.

Din păcate, Marius a părăsit basmul acesta mai repede decât mă așteptam și am rămas multă vreme în cumpănă. Să abandonez proiectul sau să merg înainte  de unul singur, așa cum am făcut-o dintotdeauna ? Altă  variantă  nu aveam. Am ales-o  pe a doua, păstrând însă fiecare propoziție, frază scrisă de fratele meu de basm. Și am mai adăugat fragmente  din articolele publicate  de el de-a lungul timpului, ori replici pe care mi le-a dat, sau mi s-a părut că mi le-a dat în lungile noastre taifasuri. Astfel se  explică nu doar absența numelui său de pe copertă, în partea de sus, ci și modificarea ritmului cărții, a structurii ei interioare după primele capitole. Uneori, se întâmplă ca oamenii să se sperie de propriile lor visuri, îndeosebi când ele sunt pe cale să se împlinească. În definitiv, Basmul fotbalului avea nevoie de o Ană a sa, ca ofrandă, altminteri nu s-ar fi întrupat… Oricum, îi sunt recunoscător și îi mulțumesc lui Marius, álter-égo-ul meu în vremea în  care puricii se potcoveau cu ocale de fier la un picior numai, iar plopul rodea mere și răchită, micșunele…

Rămas solitar  în basm, l-am recroit, cerându-le apropiaților mei să-mi scoată de pe internet fel de fel de materiale ori să mi-l înlesnească din limba dusului Bobby Moore pe Brian Glanville. Cum voi evita riscul enciclopedizării ? m-am întrebat în avalanșa  de informații și citate. Sper să fi nimerit suportabilul echilibru, dar nu sunt într-atât de sigur.

Când am isprăvit  lucrarea, i-am trimis-o lui Radu Cosașu, rugându-l să o prefațeze. „Prietene, s-a scuzat «ultimul mohican al cronicii sportive» de la noi, apar suficient de mult între copertele ei ca s-o mai și prezint. Iar eu «sufăr de un bun- simț acut», ca să folosesc o replică dragă mie  dintr-un film. Mai e și vorba aia deșteaptă a lui Talleyrand, cum că tot  ce-i excesiv devine neimportant. Basmul este voinic acum, poate să stea pe picioarele lui.” L-am ascultat pe scriitorul care mi-a marcat viața  de microbist și i-am dat drumul în lume cărții fără recomandări, fără călăuze…

Zeul golului să o binecuvânteze !

 Februarie  2018                                                                         Autorul