22 martie 2018

Autor Mircea Canţăr – Cuvântul Libertății

În compania lui Mihai Alex Stoenescu te ajunge anevoios dreptul la intervenţie, într-un dialog convenţional. Risipa de erudiţie, semnalată de însuşi Gabriel Liiceanu, la apariţia capodoperei „Patimile Sfântului Tommaso D’Aquino”, în 1995, se resimte, dar e agreabilă, rafinată, deloc ostentativă, deloc convenţională şi plictisitoare. Deşi deţinătorul Premiului pentru literatură al Academiei Române nu îşi revendică apartenenţa, paradoxal, în pofida vocaţiei, a preocupărilor curente, a operei, nici la lumea istoricilor consacraţi, unde acad. Florin Constantiniu îl considera că „rămâne singular în istoriografia română de astăzi”, nici la lumea literară, unde filosoful Gabriel Liiceanu îl poziţiona avantajos, pentru „forţa vertiginoasă a cuvântului”. Dilema, dacă o putem defini astfel, o rezolvă tranşant avocatul şi scriitorul Marian Nazat, extrem de prolific, într-un interviu de excepţie, de mare virtuozitate, am spune de-a dreptul fabulos, apărut în cartea sa recentă „Lumea de azi” (Ed. RAO, 2017) care în preambul îl prezintă drept „un renascentist, un spirit universal şi complet, care a învăţat latina şi greaca veche alături de alte şase limbi moderne, vorbite curent”. Şi Marian Nazat, cum spuneam şi excelent scriitor, cu destule cărţi, are proprietatea cuvintelor. Ai sentimentul tonic, la lectura interviului, că intervievatul şi intervievatorul se află realmente într-o competiţie. Sinceritatea lor pare absolută, nicio întrebare nu este convenţională, niciun răspuns nu este conjunctural. Cum spuneam, dialogul Marian Nazat – Mihai Alex Stoenescu, unul de excepţie, la concurenţă cu conversaţia autorului cu Radu Cosaşu, Sever Voinescu sau Nicolae Dan Fruntelată, este un regal. Aproape o ciocnire, cu spontaneitate şi farmec, între doi erudiţi, care nu vor să piardă „partida”, unul în faţa celuilalt. Ieri, Mihai Alex Stoenescu s-a aflat la Craiova, pentru a conferenţia, ca invitat al Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, în cadrul suitei de manifestări prilejuite de „Ziua Olteniei”. Ca autor al „Istoriei Olteniei” (Ed. RAO, 2011), o lucrare complexă, solidă, bine documentată, prin răscolirea cercetărilor antropologice, distilarea referirilor lui Dumitru Drăghicescu, Constantin Rădulescu Motru, N. Iorga, C.S. Nicolăescu Plopşor, Şerban Papacostea, acesta din urmă cu referire la ocupaţia austriacă (1716-1739), Mihai Alex Stoenescu a avut ce spune, fără a epuiza noianul de cunoştinţe. Şi a făcut-o pe cel mai firesc ton posibil. Fără emfază, fără exaltări. După ce a scris „Istoria loviturilor de stat în România” (2001), „Armata, mareşalul şi evreii” (1998), „În sfârşit adevărul – un interviu fluviu cu Victor Atanasie Stănculescu” (2009), „Interviu despre revoluţie” (2004), „Dinastia Brătianu: roman foileton”  (2002), „Din culisele luptei pentru putere” (2006), „România post-comunistă” (1981-1991), „Patimile Sfântului Tommaso D’Aquino” (1995), a rămas încărcat pozitiv, parcă aşa se spune. Şi nu epuizăm enumerarea. Mihai Alex Stoenescu anunţă acum, alte mari surprize, una dintre ele despre perioada febrilă, definitorie pentru statutul de astăzi al României, ce coincide cu mandatul fostului preşedinte Emil Constantinescu, de care s-a simţit extrem de apropiat, cunoscând toate tainele admiterii României în NATO, unde – opinează – ne-au dus armata română, SRI şi SIE, care au ştiut să negocieze un anumit potenţial strategic, interesant pentru SUA, ne-a dus personal, peste rând, Emil Constantinescu, prin neştiute până acum demersuri inteligente. Plaja pe care se mişcă Mihai Alex Stoenescu este largă, dar o face dezinvolt, deloc căznit, sau artificial, etalând o cultură generală şi universală de invidiat. Acceptă că istoria României, din perioada comunistă, este la fel de importantă ca orice pagină de istorie şi afirmă: „Înainte de dictatura comunistă nu a fost democraţie, ci au fost alte două dictaturi: cea militară, şi înainte de ea, cea regală. Sistemul democratic din România, inaugurat în 1866, s-a frânt în iunie 1930, când lovitura de stat parlamentară a distrus Constituţia din 1923, l-a detronat pe regele legitim şi a pus la conducere un regim corupt de camarilă”. Afirmă Alex Mihai Stoenescu, deconspirând sursa, un detaliu până acum necunoscut, despre geneza evenimentelor din decembrie ’89: în seara zilei de 21 decembrie, reprezentantul ambasadei URSS la Bucureşti, i-a transmis lui Nicolae Ceauşescu mesajul lui Gorbaciov: „Retrage-te şi vei avea toată protecţia”. Ceea ce nu s-a întâmplat. Prezenţa de ieri a lui Mihai Alex Stoenescu la Craiova chiar poate fi considerată un eveniment cu încărcătură culturală.