Așadar, terminasem clasa întâi și mă întorsesem la Islaz, în vacanța mare. Într-o zi, tata-mare mi-a zis că pe amurgite vom merge la Pelaghia lu’ Tobă, pe linia ailaltă, să vedem la televizor ceva nemaipomenit și nemaiîntâlnit. Când s-a înserat de-a binelea, ne-am luat fiecare câte un scăunel și ne-am dus înspre casa cu televizor. Abia în primăvară se băgase lumină în sat, dar cutiile alea fermecate erau o raritate acolo. Curtea vecinei noastre era plină cu țărani – femei și bărbați, copii și vârstnici, nerăbdători să trăiască pe viu istoria clipei. Pe pervazul ferestrei am observat televizorul, dar, din cauza zumzetului uman, nu prea auzeam ce vorbeau cei din dosul ecranului. Mai țin minte bezna groasă de sub cerul înstelat și două siluete albe, cu niște vermorele în spinare, de parcă stropeau la vie. Ei bine, făpturile astea, cu aer de marțieni, mai mult pluteau decât pășeau. În jurul lor, întuneric, gloduri și gropi rotunde, mister. M-am uitat în sus și, nu vă mint deloc, chiar i-am zărit pe Neil Armstrong și Edwin E. (Buzz) Aldrin, căci cerul se limpezise dintr-odată și vedeam în lună ca în palmă.

Lumea strânsă acolo, pe bătătură, s-a țâțâit îndelung, o simțeam uimită și ușor speriată. Mi s-a părut că particip la o ședință de spiritism în grup. Transmisiunea s-a încheiat, telespectatorii s-au ridicat pe mutește, și-au luat catrafusele și s-au risipit care-ncotro. Pe drum, bunicul n-a zis nimic, doar tăcea grav, apăsător, nefiresc. Am intrat în obor și deodată bătrânul, care asculta zilnic Vocea Americii, a răbufnit: „Puță, eu nu cred ce văzui, e prefăcătorie, cum să ajungă omu’ pe Lună, Cristoșii mamii lui de televizor?!“ Pe mine altceva mă înghimpă: lunaticii ăia, dacă or exista cu adevărat, or juca fotbal? Îți dai seama ce detentă trebuie să aibă?…

Peste ani, să fie vreo patruzeci, o prietenă mi-a adus din America numărul din 21 iulie 1969 al cotidianului Wisconsin State Journal, care titra pe prima pagină: On the Moon! And It’s’ One Giant Leap for Mankind! (Pe lună! E un salt uriaș pentru omenire). Și aflu de la jurnalistul John Barbour că „Two Americans landed and walked on the Moon Sunday, the first human beings on its alien soil. They planted their nation’s flag and talked to their President on Earth by radio-telephone.

Millions on their home planet 240 000 miles away watched on television as they saluted the flag and scouted the Icenar surface.

The first to step on the Moon was Neil Armstrong, 38. He steppped into the dusty surface at 9:56 p.m. His first words were «That’ s one small step for man, a giant leap for mankind.»

Twenty minutes later, his companion, Edwin E. (Buzz) Aldrin Jr., 39, stepped to the surface. His words, were, «Beautiful, beautiful, beautiful. A magnificent desolation.»“ („Doi americani au aselenizat şi au păşit pe suprafaţa Lunii duminică – primele fiinţe omeneşti pe solul ei străin. Ei au înfipt drapelul naţional şi au vorbit cu preşedintele aflat pe Pământ prin radiotelefon.

Milioane de pe planeta de acasă, aflată la 240 000 de mile, au văzut la televizor cum au salutat cei doi drapelul şi au cercetat suprafaţa Lunii.

Primul care a păşit pe Lună a fost Neil Armstrong, de 38 de ani. A păşit pe suprafaţa prăfoasă la 9.56 p.m. Primele lui cuvinte au fost: «Este un pas mic pentru om şi un salt uriaş pentru omenire».

Douăzeci de minute mai târziu, însoţitorul său, Edwin E. (Buzz) Aldrin Jr., de 39 de ani, a păşit la rândul lui pe Lună. Primele lui cuvinte au fost: «Frumos, frumos, frumos. O pustietate magnifică.»“)

Iar Richard Nixon le-a spus telefonic: „This has to be the most historic telephone call ever made.“ („Mai mult ca sigur că este cel mai important apel telefonic efectuat vreodată.“)

Cum e Luna? mă întrebam în noaptea aceea de vrajă. M-a lămurit Neil Armstrong: „The surface is fine and powdered, like powdered charcoal to the soles of the foot. I can see the footprints of my boots in the fine sandy particles.“ („Suprafaţa este ca o pulbere fină, ca praful de cărbune sub tălpile picioarelor. Îmi văd urmele ghetelor în particulele fine ca de nisip.“)

Iar Edwin Aldrin îl va completa: „The so-called kangaroo hop doesn’t seem to work as well as the more conventional pace. It would get rather tiring after several hundred.“ („Aşa-zisa săritură a cangurului nu prea merge la fel de bine ca pasul obişnuit. După câteva sute, devine obositor.“)

Așa a fost atunci, demult, la 21 iulie 1969…

Și convorbirea aceea istorică între centrul de la Cape Canaveral și echipaj:

„Houston… Tranquillity Base Here. The Eagle has landed“ („Houston… Aici Baza de pe Marea Linistii. Vulturul a aselenizat.“

Columbia: „Fantastic!“

„Fantastic, Eagle, fantastic! The word was made for you.“ („Fantastic, Vulturule, fantastic! E un cuvant creat pentru tine.“)

Dar eu tot n-am aflat dacă pe Lună se joacă fotbal…