Cercetez atent fiecare detaliu, tribune, spectatori, echipamentul jucătorilor. Chiar, nu mă satur privindu-i cum sunt îmbrăcați și încălțați. Mă năpădesc amintirile, primele mele ghete de fotbal…

    …Mijea primăvara, aia a marelui cutremur din 1977. Aveam vreo 16 ani și cunoscusem un bărbat parcă din altă lume, nu din cea proletară a cartierului Catanga. Îl chema George Marinescu, până și numele îi dădea un plus de distincție, nu doar costumele mereu asortate cu cravate elegante. Cred că sărise de 70 de ani și era președinte la o asociație de locatari. Nu știu cu ce ocupase înainte și nici nu m-am învrednicit să aflu mai apoi, iar azi regret dezinteresul acela. Lumea vorbea că fusese ceva pe la fosta echipă a orașului – Oltul[1]. Într-o zi, ne-a văzut jucând fotbal la Botul Calului și a rămas la marginea terenului. La sfârșit, ne-a chemat lângă el și ne-a întrebat dacă nu vrem să ne fie antrenor. Daaa! am răspuns toți în cor. „Cu voi o să reînvii Oltul“, ne-a zis și în noaptea ce a urmat n-am pus geană pe geană. După câteva săptămâni ne-a luat și ne-a dus la o centrală termică dinspre Odaia. Acolo, a scos dintr-o încăpere doi saci cu echipament sportiv. „Alegeți-vă, sunt ale băieților de la Oltul!“ l-am auzit ca prin vis și ne-am repezit să scotocim în comoara ivită de nicăieri. Tricouri și șorturi vechi, jambiere desperecheate, ghete cu crampoane peste care timpul întârziase fără milă. În cele din urmă am găsit o pereche de bocanci pe piciorul meu, erau scâlciați, iar din crampoane ieșeau niște cuie subțiri și ascuțite. Ehee, prăpăd făceam cu încălțările astea când intram prin alunecare… Le-am pipăit îndelung, încercând să-mi închipui povestea lor, dar și a celor ce le-au purtat… Mi se părea că sunt legatarul lor testamentar și că trebuie să le retrezesc la viață. Ajuns acasă, le-am șters și cremuit, le-am umplut cu ghemotoace de hârtie, iar un cizmar le-a recondiționat nițel… Postalii ăia demodați au fost primele mele ghete de fotbal

––––––––––––––––

[1] Oltul Turnu Măgurele a fost înființată în 1928 și a jucat în Divizia C – Liga de Sud – în perioada 1936 – ’38 și 1946 – ’47. După război, echipa a mai promovat în același eșalon un singur an competițional (1958), pentru ca apoi să fie desființată, Chimia apărând în categoria respectivă abia în 1967.