Serviciile secrete sunt marele beneficiar al prăbuşirii sistemului comunist. În noul desen politic, această instituţie multicefală devine incontrolabilă, însă ea controlează totul. De la partide şi până la justiţie, îndeosebi mediul de  afaceri, totul. Nu ca în răposata orânduire, când partidul comunist era farul călăuzitor. Aşa se face că Securitatea şi P.C.R. se controlau reciproc, menţinând un anumit echilibru al statului. Astăzi, pe scenă există un  singur competitor, discreţionar, abuziv, ubicuu. Abia acum înţeleg interesul securiştilor  de a-l executa pe Nicolae Ceauşescu, trădarea lor din 1989. Îşi urmăreau interesul, nimic altceva, atraşi iremediabil de foşnetul bancnotelor la care,  până atunci, se dedulciseră doar prin acoperire. Şi cum să  nu ridice în slăvi capitalismul, să-l susţină prin orice mijloace ? Se săturaseră să stea în umbră şi se simţeau atraşi de luminile  rampei, de luxul unui trai interzis  de morala socialistă.

                                                            *

Încep pledoaria, judecătorul, pe care îl ştiu de vreo 20 de ani, e preocupat cu altceva. Scrie şi corectează nişte hârtii, la doi metri în faţa mea, iar eu vorbesc de zor. Măcar de şi-ar dezlipi privirea de hârţoagele lui, o dată măcar. Mă opresc la un moment  dat, poate îi atrag atenţia cât de cât. Nimic. Trag de fraze, le lungesc, mă lăbărţez, doar-doar  şi-o ridica niţel ochii înspre mine. Degeaba. Ştiu să citesc limbajul trupului, cauza este pierdută, asta îmi transmite magistratul. Şi îi este ruşine să  se uite la mine, îl scuz în gând, verdictul era hotărât dinainte. Sunt furios, însă n-am încotro, umilinţa trebuie suportată până la capăt.

Odată, un avocat francez, la ultima sa prezenţă la bară, a rugat instanţa să-i strige cauza spre sfârşitul şedinţei de judecată. La ora sorocită, a răspuns un stagiar, care a cerut o altă păsuire. Şedinţa s-a terminat, dar maestrul n-a apărut. Într-un târziu, acesta s-a ivit şi, politicos, s-a mărturisit pretoriului: „Ştiţi, am vrut să vedeţi şi dumneavoastră cum e să întârzie cineva, că eu m-am săturat să vă tot aştept atâţia  ani”.

Judecătorii au râs, au gustat ironia, oricum nu le mai era la îndemână să-l amendeze pe „insolentul” avocat. Mai am de îndurat îndestul ca să le spun  şi eu onorabililor noştri  ce înseamnă să vorbeşti la pereţi. Şi nu numai asta.

                                                            *

„Linişte, aici eu sunt Dumnezeu !” a răcnit  un  judecător de pe aici, abia ieşit de pe bâncile Institutului  Naţional de Magistratură. Nu înţelesese  mai nimic din excepţiile ridicate  de  avocaţi şi, în lipsa argumentelor, şi-a revendicat originea suprapământeană. Păi asta le-au vârât în tărtăcuţă  formatorii de la  şcoala de dumnezei  în robă. Demiurgi cu ciocanul în mână, cocoţaţi deasupra unei lumi de păcate pe care e cu neputinţă să o priceapă. Unde şi când ? , fiindcă sunt prea cruzi, şi la vârstă şi la fire. Şi de la cine  ?, căci dascălii nu-s nici ei mai răsăriţi, acelaşi aluat. Institutul cu pricina ar trebui repejor reformat, deşi termenul îmi displace profund. Prea a fost folosit în exces, prea e politizat de propagandiştii de partid. Mă sperie gândul că  Dumnezeu a decăzut într-atât încât a îmbrăcat veştmântul judecătorului şi a coborât între noi ca să citească texte din codul  de procedură penală şi să împartă pedepse. Ieşirea  schizoidă a puberului magistrat nu este deloc izolată, sistemul l-a dresat astfel.

                                                  *

În dosarele penale din  ultimii ani, regina probelor  este înregistrarea audio, uneori şi video. O probă aflată la discreţia exclusivă a serviciilor secrete, ale căror echipamente  tehnice sunt, desigur, obiective de siguranţă  naţională. De aceea nici nu pot fi expertizate, accesul la ele fiind interzis  persoanelor străine. Aşa că procurorul a devenit o simplă anexă a acestor tehnici speciale de anchetă. Marioneta  serviciilor secrete, al căror monopol asupra înregistrărilor este legiferat şi conservat  cu  fanatism de o societate tot mai mult necivilă. Dar perversitatea sistemului nu se opreşte aici,   întrucât  procesul verbal de transcriere a convorbirilor  telefonice ori în mediul ambiental ajunge pe masa judecătorului şi cercul vicios abia acum se încheie. Dialectica  răului se desăvârşeşte  prin transformarea judecătorului în  anexa procurorului, el însuşi anexa serviciilor secrete. Înţelegeţi  acum de ce înregistrarea audio-video a căpătat  rolul primordial în investigaţia penală ? Păi cu proba asta – adesea mistificată  – serviciile  secrete controlează justiţia, iar prin ea  întreaga societate. De pildă, într-o convorbire  înregistrată, un poliţist intens mediatizat pe timpul detenţiei preventive îi spune unui procuror  şi el  trimis în judecată: „N., acum tu nu eşti de două zile în meseria asta. Nu mai lua tot ce spun serviciile ad literam, că serviciile-s servicii. Ăia  nu dau socoteală şi nu răspund pentru nicio notă pe care o trimit”. Şi cum să nu zâmbeşti  amar  ori de câte ori auzi  vorbindu-se despre dreptul la un proces echitabil sau despre principiul  egalităţii de arme între  acuzare şi apărare… Care egalitate, de vreme ce acuzarea are la îndemână arma nucleară, iar apărarea  numai cuvântul, scris sau rostit ?

                                                            *

România e condusă de procurori ! ţipă destui. Nu-i contrazic. În sinea mea  trăiesc cu nedisimulată bucurie ofensiva  magistraţilor  din parchet. Era nevoie de intervenţia lor, societatea intrase în putrefacţie. Politicienii  şi oamenii de afaceri băştinaşi  nu se mai opreau din furat şi şantajat, se transformaseră în nişte lipitori imposibil de săturat. Sub domnia lui Traian Băsescu, Monica Macovei, Daniel Morar, Laura Codruţa Kövesi, Livia Stanciu şi Ionuţ Matei au schimbat istoria locului şi mentalităţile. Îndeosebi mentalităţile ! Ei au fost numele la vedere, însă în spate au stat mereu Serviciile Secrete şi oficinele   guvernelor euro-atlantice. După niscaiva  ani vom fi în măsură să evaluăm măsurile discreţionare ale unei Justiţii  eliberate de strânsoarea politicului. Deocamdată inventariem pierderile partidelor – de oameni, de credibilitate, de platformă etc. Problema respectării procedurilor judiciare ne-o vom pune mai târziu, însă atunci va fi prea târziu… Aşa se va sfârşi dictatura magistraţilor, când lumea se va fi speriat de arbitrariul lor.