DSC_0268

 

Bookfest 2016

„Dezvăluiri” de neimaginat despre avocatul Marian Nazat făcute de Ștefan Mitroi

Autor: Carmen Anghel, Evenimentul zilei | sâmbătă, 04 iunie 2016

Cum se „destrăbălează ” celebrul avocat, cum își petrece week-endurile, cu cine se întâlnește și ce s-a putut naște din toate acestea la un loc?

Marian Nazat și Ștefan Mitroi sunt doi teleormăneni maturi, îndrăgostiți de copilărie. Este adevărat, de copilăria lor, de amintirile lor, de cireșele lor mâncate în vara copilăriei lor, de năzbâtiile din copilăria lor. Poate că este o joacă de-a bucuria de a-și aminti, poate este un dor de neostoit. Spre bucuria cititorului, însă, această copilărie a lor, cumva, seamănă cu toate copilăriile fericite, din cel mai frumos tărâm din câte există – satul românesc.

Vineri, 3 iunie la Bookfest, la standul Editurii RAO, au fost lansate cărțile „Suflet în exil”, de Marian Nazat și „Dulce ca pelinul”, de Ștefan Mitroi.Amândoi în același timp, în același loc, povestindu-și copilăria. Mai degrabă, îndemnându-ne să le cunoaștem copilăria, citind aceste cărți, copilăria aceasta perfectă, pretext de a ne certa cu lumea de azi, care, voit sau nu, distruge miracole.

Iată ce „dezvăluiri” a făcut Ștefan Mitroi despre avocatul Marian Nazat

„Acest avocat merge în Teleorman, într-o comună care se cheamă Islaz, acest avocat, Marian Nazat, își petrece într-un lux deșănțat week-endurile: rămâne desculț, o ia prin iarbă, se duce pe unul din canalele Dunării, stă în pădure, mănâncă ciorbă făcută de o femeie din sat, mănâncă pâine făcută acolo la cuptor, trăiește aproape ca atunci când era copil și mergea la bunicii, care trăiseră în acest Islaz, și culmea, pentru asta îl invidiez de moarte, se întâlnește cu aceeași oamenui mereu, are doi oameni – Marian se întâlnește cu Mircea, care îi este văr și se întâlnește cu Marcel care i-a fost coleg de clasă”, așa încep „dezvăluirile”.

Mai vreți? Ei, bine, da, mai sunt!

„Ei trei povestesc la nesfârșit din copilărie. În două sau trei rânduri am fost și eu cu ei. Cum se poate destrăbăla acest om în propria-i copilărie, profitând de priveliștea Bulgariei de dincolo de Dunăre, de pădure, de amintirile lui, care îl potopesc continuu”.

Despre amintiri, despre lumea-miracol, despre vârsta miracolelor, despre copilărie este vorba și în cartea celuilalt teleormănean, Ștefan Mitroi. Despre magia pe care Ștefan Mitroi încearcă să o retrăiască, scriind această carte a vorbit Floarea Calota, interpreta de muzică populară, care, suflet de teleormănean fiind și cătutătoare de autentic, l-a înțeles mai bine pe „Ștefănuță”, copilul care ar fi vrut ca toate zilele să fie ca ziua de bâlci.

Iar avocatul Marian Nazat a făcut la rândul său mărturisiri despre această „ciudată” legătură dintre el și Ștefan Mitroi, dintre „exil” și „pelin”.

„Am avut ocazia să citesc această carte a lui Ștefan Mitroi cu ani în urmă și am scris atunci că e cogeamitea scriitor, de atunci a devenit și mai… cogeamitea. Titlul cărții mele este inspirat dintr-o discuție pe care am purtat-o cu Ștefan Mitroi, în urmă cu câțiva ani. El se afla foarte departe, în ținuturile Șeherezadei. Mi-a spus că se simte acolo ca-n exil și i-am propus atunci să scriem amândoi un gând, punctând acest sentiment al exilului. Am scris gândurile respective, iar eu am luat titlul acelui gând ca titlu al acestei cărți. Este o carte scrisă de un suflet aflat în exil, iar sufletul în exil este dulce ca pelinul”, a mărturisit avocatul.

Iar Ștefan Mitori a recunoscut că această carte a sa, care naște lacrimi și amintiri dulci-amare, a trebuit să o scrie, a simțit nevoia să o scrie. „Este o carte care s-a născut din dragoste, din încercarea mea disperată de a-i ține cât de cât în viață pe cei care au plecat în eternitate. Rânduri născute din disperarea că nu mai am pe nimeni. S-au dus toți ”, a spus scriitorul.

                                                            *

„Suflet în exil“, scris de Marian Nazat, a fost lansat la Bookfest de Editura RAO 3 iunie 2016, 21:02 de Ionela Roşu, Adevărul

Marian Nazat, un avocat renumit pasionat de literatură, a lansat, vineri, la orele 17.00, la standul editurii RAO de la Bookfest, volumul ”Suflet în exil”. Ştefan Mitroi şi Ilie Bădescu au fost invitaţi la lansare, alături de autor.