Luna aceasta, la Editura RAO, îmi va apărea culegerea de interviuri Lumea de azi. Îi veți reîntâlni în paginile  de mărturisiri pe Ștefan Mitroi, Stelian Tănase, Radu Paraschivescu, Sever Voinescu, Iosif Boda, Nicolae Dan Fruntelată, Dan Caragea, Simona Trifu, Freddy Gârbaci, Ion Panaitescu, Viorel Roș, Alex Mihai Stoenescu, Ioan Peia, Dumitru Vasile-Delceanu și Augustin Buzura (cu ultimele sale gânduri,  neduse până la capăt…)

De asemenea, veți regăsi  și un personaj care seamănă  izbitor  cu Radu Cosașu, într-o șuetă imaginară, sau aproape imaginară, cu subsemnatul…

                                                            *

Câteodată, se întâmplă ca destinul să-ți scoată în cale oameni speciali, personalități sau personaje fascinante. De cele mai multe ori, viața acestora devine subiect de romane, alteori, nu. La fel de adevărat este că poveștile  lor de zi cu zi n-ajung la cititorul curios  și nerăbdător să le cunoască și să înțeleagă  astfel câte ceva despre lumea din jur.

Soarta m-a pus față în față  cu oameni însemnați și din întâlnirea cu ei s-a născut ideea acestei cărți. Un schimb de vorbe și de emoții, dialoguri purtate dincolo de convenții rigide  și plictisitoare.

Dintotdeauna m-au captivat  interviurile, arta celui care reușește să intre în intimitatea interlocutorului pentru a-l incita  la mărturisiri, altminteri nerostite. Dar interviul este și o formă de recuperare a memoriei, nu doar a celei personale, ci și a celei colective, a istoriei atinse de amnezie. Căci, așa cum spunea Luis Buñuel, „De-abia când începi să-ți pierzi memoria, chiar dacă numai pe bucăți, îți  dai seama că memoria e cea care ne alcătuiește viețile. Memoria noastră e coerența noastră, rațiunea noastră, sentimentul nostru, chiar și acțiunea noastră. Fără ea,  nu suntem nimic.” Iar un „popor care, întrerupând contactul cu trecutul, își pierde memoria  nu devine dintr-odată  doar foarte sărac,  ci într-un mod fundamental handicapat: el nu se mai poate orienta în istorie, de vreme ce, nemaiștiind de unde vine, nu știe ce anume din trecutul lui trebuie să fie perpetuat, preluat, evitat sau corectat în vederea vieții viitoare. (…) Un asfel de popor este perfect  pregătit pentru a fi evacuat din  istorie. «Oamenii-monument» sunt remediul acestei boli (…) Ei sunt acele ființe încă vii care depozitează, în beneficiul tuturor, memorie. Monumentum înseamnă în primul rând «ceva  ce amintește». Dar, ca să poți aminti, trebuie să ai mai întâi  ce să amintești.  «Oamenii-monument» sunt cei a căror biografie a înmagazinat istorie și care, putând da  seamă de ea, au funcția vitală de a salva o comunitate – cu o vorbă a lui Alexandru Dragomir – de la «naufragiul uitării».”1

De aceea le mulțumesc  tuturor  invitaților mei, atât de receptivi și de  generoși în destăinuiri. Eu nu am făcut decât să le strâng laolaltă, așa cum un grădinar adună într-un buchet florile rămase pe câmp.

Când să le dau un nume, m-am poticnit, nu găseam un titlu mulțumitor. În cele din urmă am optat pentru Lumea de azi, inspirat de Lumea de ieri a lui Stefan Zweig și de Lumea de mâine a lui Ion Biberi. Deși, în Lumea de azi e și ceva din cea veche, de ieri, dar și din cea viitoare, de mâine…

                                                           *

Lansarea va avea loc pe 23 noiembrie 2017, la Târgul de carte „Gaudeamus”, ora 18.

–––––––––––––––

1Gabriel Liiceanu în prefața dialogului său cu Mircea Ivănescu – Măștile lui M.I. (Editura Humanitas, 2012).