Șprițul de vară

 

Mai știți voi, prietenii mei, ce era șprițul de vară? Când te duceai la grădină ori la terasă, după caz, cereai o baterie de vin (ăla, sec, rece și gratis, cum cerea Fănuș Neagu, gratis, adică oferit de un admirator!), venea ospătarul ca un șef de tun, cu găleata de tablă zincată, punea sticlele de vin (să fie acolo), gheață și sifonul gros, pe urmă îți dregea în pahar jumate vin, jumate sifon, șpriț lung de povești frumoase și de prietenie garnisită cu glume bune, cu ironii, cu învățături de literatură și de viață. Și cu discuții, uneori pătimașe, despre fotbal, visul nebun al copilăriei noastre de oameni mari. Fănuș rapidistul, Guță Băieșu cu Progresul, de sanchi, așa, să-l oftice pe Fănuș. Lângă ei, Procurorul Cornel Dinu, boier sârbo-valah, citit și negru-n cerul gurii când gândea ca un fundaș central de care nu trecea nicio pasăre.

Ce-ți veni, bre, nea Dane, să scrii astăzi povestea asta de vacanță a sufletului și a amintirii? Uite, îmi veni, frații mei, că fusei săptămâna trecută la o lansare deosebită de carte a unui scriitor din câmpia mea sudistă, de loc de la Islaz, de-acolo unde se varsă Oltul în centura argintie a Dunării și se făcu istorie în veacul al nouăsprezecelea. Un prieten bun al meu, pe nume Marian Nazat, a venit cu o carte groasă în două volume, tipărite de Editura RAO, ce se cheamă Basmul fotbalului.

Și a prezentat-o (pe un ecran de film, că, deocamdată, o stare de rău nu i-a permis să fie cu noi) Cornel Dinu, marele nebun al marelui oraș. Cartea are vorbele tăvălite în patimă frumoasă și-n mierea unor amintiri care ne întrețin minunea copilăriei.

Atunci mi-am adus aminte iar de scriitorii cei mari din Valahia, bolnavi de fotbal și de alergările prin vorbele-n colțuri ale cartierelor și stadioanelor. Și parcă i-am văzut iar pe Corsarul Roib, Dumitrache, pe Dobrin, Gâscanul de Aur, pe Balaci, haiducul blond de la Bistreț, pe Lucescu cel înțelept, pe Duckadam, pe Hagi, alexandrumachedonul nostru imperial, pe toți câți ni s-au dăruit în timpul vieții noastre.

Dar și pe aceia din lume, pe Iașin, zburătorul rus cu mâinile ca niște cazmale uriașe, pe Maradona, butoiașul atomic, pe Eusébio, pe urmașul lui, Cristianu Ronaldu, pe Messi, dansatorul dintr-un circ selenar, Doamne, ce carte-a inventat prietenul meu cu nume de bei balcanic, înfrățit cu un oltean gazetar, Marius Mitran!

După lansarea acestei cărți am simțit nevoia să beau un șpriț de vară, prelung, să trec pe la Biserica Icoanei din apropierea casei mele, să aprind o lumânare pentru Fănuș, pentru Guță Băieșu, pentru copilăria mea care se îndepărtează tot mai mult.

Câți scriitori adevărați mai iubesc astăzi lumea zăpăcită și mirifică a fotbalului de odinioară? Sigur Marian Nazat, sigur Răzvan Boanchiș, luptătorul japonez căruia nu i-a spus nimeni că războiul s-a terminat și el continuă să se bată.

Poate Radu Paraschivescu, sigur seniorul Radu Cosașu.

Pe toți i-aș invita la un șpriț de vară. În balconul dinspre sud al casei mele de lângă Grădina Icoanei, am o găleată de plastic în care se pot ascunde câteva sticle de Crâmpoșie, câteva sticle de apă milenară, sifon neavând. L-aș chema, dacă-i este mai bine, și pe Cornel Dinu, stoperul-procuror, să modereze el, cu prietenia lui, acest imaginar și fabulos pentru noi șpriț de vară.

Ar fi frumos, dacă n-ar fi târziu, dacă n-ar fi atâta ceață și fum pe lume.