Mărturisire

      Deunăzi, un lefegiu cu  oareșce rang al Serviciilor Secrete de la noi s-a trezit vorbind despre existența câmpului tactic în Justiție. Din discursul personajului ieșit din dumbrava înțesată de balauri, anaconde și zmei  fioroși și discreționar-abuzivi am aflat că țara e un fel de ogor numai bun să fie însămânțat  cu microfoane și delatori. Am mai înțeles că statul-paralel e, de fapt, un stat-vertical, aidoma unei coloane a infinitului, unde infinitul înseamnă  un protocol semnat de inșii  mesianici ai nației de ierunci. Ei bine, cârdășia aceasta între magistrați și ofițeri de informații a transformat România într-o grădină serafică a siguranței naționale, condusă de carteluri dubioase și oculte. Deviza noului  nod de putere ? Cetățeanul și  mandatul de ascultare (ori de  monitorizare),  ca în orice democrație balcanică originală…

Așa am devenit, cu mic, cu mare, un țarc de prizonieri la cheremul echipelor mixte. Cei care am rămas, desigur, fiindcă vreo câteva  milioane au ales pribegia, conștienți că  trăiesc într-o țară care le surpă destinul.  Prins și eu în mijlocul spațiului concentraționar controlat la sânge de corporația răului, am făcut din roba de avocat o tablă de scris. Pe  fața ei lucioasă am scrijelit ce am văzut și am simțit în anii din urmă, așijderea viețașilor, un roman aproape carceral. Și m-am învolburat asemenea lui Mircea Eliade: „Nu înțeleg de ce ar fi roman o carte în care se descrie o boală, o meserie oarecare sau o cocotă și n-ar fi tot atât de roman o carte în care s-ar descrie lupta unui om viu cu propriile sale gânduri sau viața unui om între cărți și vise. (…) Orice e viu se poate transforma în epic. Orice a fost trăit sau ar putea fi trăit.”  Strigătul meu trebuia să ajungă nu dincolo de gardurile cu sârmă ghimpată, de unde se întinde lumea birjărită și umilită de oficialii îngrijorați la comandă și în gașcă  de soarta mioriticilor cobai, ci în interiorul lagărului. Prizonier de bunăvoie al unui sistem penitenciar cu învoire de la președinte, și el un fel de caporal cu izmeneli occidentale, adesea de-o stupizenie monumentală. De la Sighet la Zimnicea și de la Nădlac la Chilia – granițele noastre de prisos –  se răscrăcărează un moloh terifiant, susținut de ambasadele siniștrilor jandarmi mondiali, corecți politic, chipurile. Un moloh scopit totuși de conștiință națională și de fior patriotic, de simțire românească. Sub acest semn aducător de nenoroc a tremurat cuvântul meu, reverberat prin stațiile de amplificare ale gardienilor tocmiți să ne supravegheze libertatea părelnică. Urletelor mele de disperare le-a  răspuns doar ecoul, arar câte o voce sau un gest  de solidaritate. Frica s-a înstăpânit peste neamul risipitor și neterminat de-a pururi, motiv să vă anunț dinainte că lecturarea acestei cărți vă poate  afecta emoțional ! Aveți grijă, așadar, și nu uitați că sunteți încă în câmpul tactic ! Citiți-o și dați-o mai departe !

                                                                                                    Autorul