… Cine știe dacă vom afla vreodată ce drăcușor i-a luat mințile francezului în seara aceea. Nici măcar vracii sud-africani nu au ghicit misterul, deși nu s-au dat înapoi de la nimic vreme de patru ani. Chiar eu am fost în coliba unuia, un zulus dintr-un vârf de deal, departe de zgomotul orașului. Tipul a sacrificat pe loc un cocoș, i-a scos inima încă pulsândă, a pus-o pe masă și a moțăit într-o stare de prostrație cam un ceas, bălmăjind niște vorbe imposibil de înțeles. Îl priveam ca pe un vrăjitor și așteptam cu nerăbdare să-mi dezvăluie ce s-a ascuns sub fruntea lui Zidane în clipa aceea blestemată. „O pasăre ciudată, cu cioc de fildeș și coadă de jaguar i-a atins o ureche în zbor sângerându-l. Când s-a întors, Zidane l-a văzut lângă el chiar pe Materazzi, care însă luase chipul acelei înaripate înspăimântătoare și s-a speriat. O clipă l-au părăsit zeii și, îmboldit de demoni, s-a lăsat pradă lor”, mi-a tălmăcit africanul misterul. S-a înserat la Johanesburg, e 11 iulie 2010, și finala dintre Spania și Germania este eclipsată de țiuitul vuvuzelelor, strivitor, năucitor. Deasupra mea plutește un stol de păsări cu ciocuri de fildeș și cu cozi de jaguar… Un bărbat în straie bisericești diferite de ale popilor noștri este roșu de mânie și-i afurisește pe băieții lui Löw. Ce limbă otrăvită are, e clar, „călugării ar fi foarte bine judecători de instrucție.”[1]
–––––––––––––––––––
[1] Feodor Mihailovici Dostoievski, Demonii