…19 iunie 1938. Hoinăresc prin centrul Franței… Să te duci la Paris… Îmi închipui că acolo e curată pierzanie !”[1]  Ce mai gogomănie! Caut casa în care Victor Hugo a scris Les Misérables. Cartierul Marais e departe de Stade Olimpique, așa că mă grăbesc. Străzi înguste, cu prăvălii împrăștiind arome înțepătoare ori  dulcege, și negustori înveștmântați în negru, cu  percile așezate pe creștetul  capului , care se agită de colo-colo într-un  vacarm asurzitor. Tarabe doldora de bunătăți și glasuri ce te îmbie să le guști… Le-aș încerca  pe rând,  una n-aș ocoli, sunt un copil din Est pofticios și curios. Plăcinta nu-i par, nu-ți spintecă burta. Mănâncă pe săturate, dormi bine, muncește cu spor…”[2] , povățuiește îngerașul protector. Dintr-o sinagogă iese un alai de bărbați  gravi și încruntați, unii au bărbi albe, de  schivnici, și vorbesc în șoaptă. În curând, Hitler va cuceri Orașul luminilor și tihna evreilor de aici și de aiurea se va sparge în mii de cioburi. Lagărele de concentrare și holocaustul vor deveni imaginea răului absolut, al descompunerii  umane, mizerabilii…Mai întâi trebuie să învingem și abia după aceea să-i judecăm pe vinovați[3], rostește cineva fără ca eu să-l pricep. Așa că, rătăcit pe străduțele acelea de turtă dulce, am ratat finala…

––––––––––––––––––

[1] Alexei Nikolaevici Tolstoi, Petru I

[2] Alexei Nikolaevici Tolstoi, Petru I

[3] Alexei Nikolaevici Tolstoi, Calvarul; surorile