Înainte de 1989, deși an de an mergeam pe litoralul românesc al Mării Negre, nu aflasem că există în acel mirific spațiu geografic și localitatea Corbu. Abia mai apoi, cam prin 2000, am auzit vorbindu-se despre o asemenea destinație turistică. Din păcate, nu m-am grăbit s-o vizitez decât acum, la un sfârșit de săptămână greu de uitat…
S-a răcit dintr-odată, iar cerul s-a prăbușit peste noi, vânăt și opac. Pe la Ciulnița a început să plouă furios, îmbrăcând lanurile de rapiță și grâu într-o ie de ploaie… De cum am pășit în Dobrogea, văzduhul s-a înseninat, Doamne, ce zare albastră! Ieșim de pe autostradă pe la Ovidiu și traversăm Năvodariul, cândva visul estival al oricărui elev în vacanța mare… Aceeași îngrămădire de blocuri și vile ca în Mamaia, respingătoare și kitschioasă. Intrăm în Lumina și o ținem pe lângă Petromidia, dată și asta străinilor… În fața ni se deschide un câmp larg și înverzit, cu pâlcuri de maci înfloriți. Se vede orizontul în unduirea spicelor mângâiate de vântul de mai.
„La bunicu’ trăsnit”, scrie pe geamul unui restaurant cuprins cândva de flăcări… În definitiv, ce așteptări să ai de la un „bunic trăsnit”? Sumedenie de cazemate în malul deasupra căruia roiesc stoluri de rândunele frenetice. Și, deodată, se deschide ușa către paradisul marin ! Plaja e ca la Facerea lumii, ca și marea, ca și atmosfera… Mă simt asemenea lui Adam în sălbăticia de un farmec irezistibil ! Și, zău, încă ezit dacă îmi sacrific ori nu o… coastă pentru o viitoare Evă! Cârduri de cormorani trec dintr-o parte în alta, iar fazanii îi strigă din iarba necălcată de om.
O pornesc pe nisipul zgrunțuros, plin de cochilii de scoici și de melci. Nu-i nimeni în jur, pustiu și atât, cât să te uiți pe tine însuți. Ori să te regăsești cu adevărat! Valurile se tânguie lin și-un pescăruș singuratic scâncește ca un prunc neînfășat… Doi câini se încură și se hârjonesc candid, însuflețind tabloul de primăvară târzie.
„Accesul interzis!” citesc pe un panou. De aici încolo se întinde o zonă protejată… militar cu un imens radar. Scheletele unor construcții ridicate în urmă cu vreo trei ani zac în pământul inclus în „Biosfera Deltei Dunării”, edilii locali interzicând continuarea lucrărilor. Zăbovesc pe fâșia de uscat de la marginea țării și îmi închipui că sunt pe țărmul Normandiei, în „Ziua Z”. Că nu degeaba americanii au ales să-și mute baza militară la o aruncătură de băț, la Mihail Kogălniceanu, un punct strategic perpetuat, iată, de decenii în șir. De aceea, cred că acesta este motivul real al declarării perimetrului ca zonă protejată.
Se lasă întunericul, vuietul mării a îngenat și-o liniște adâncă, misterioasă, s-a înstăpânit la Corbu. Ah, și ce gust are peștele gătit de Adi, pe plita de la cherhanaua sa, nicăieri n-am mâncat ceva mai delicios ! Miroase a noapte senzuală, și-a câmp virgin, și-a puritate, și-a stele… Ah, cât mi-aș dori să fiu un Robinson Crusoe eșuat pe bucata asta paradisiacă!
