■„Nu veni. Nu mai e ce-a fost”, așa scrie pe un tramvai bucureștean… Să fie vorba de o antireclamă? Adică, evitați-mă, căutați-vă alt mijloc de transport, că aici, la mine, nu mai e ce a fost odinioară ! La naiba, nici tramvaiele nu mai sunt ce erau odată…
■ „Fit sapiens”, ptiu drace, habar n-aveam că Homo sapiens a slăbit într-atât încât patronii sălilor de întreținere și l-au făcut agent publicitar ! În definitiv, corpul a devenit cea mai de preț valoare a omului de tip nou, Homo TikTok…
■ „Strada Fetițelor” citesc pe un indicator din preajma Halei Traian. Oare cine or fi fost fetițele alea de-au devenit demne de nemurire? Cum în zonă, cândva, au existat niscaiva bordeluri, răspunsul nu trebuie căutat altundeva… Că nu degeaba ne-a dăruit Păstorel Teodoreanu o epigramă ce le nemurește!
„Îmi spunea un bețivan,
Rezemat contra perete:
«Fetele din Popa Nan
E frumoase, dar nu-i fete !»”[1]
Vasăzică, un omagiu etern prestatoarelor celei mai vechi profesii din lume!
■ În incinta Târgului de carte organizat la ROMEXPO tronează inevitabilul grătar cu mititei. Fumul a învăluit întregul spațiu cultural, făcând să pălească parada crăieselor de celuloză. Un tinerel învârte cu o furculiță rulourile de carne tocată, celebre deja în toată lumea… Când se întoarce cu spatele, observ că are imprimat pe tricou (negru, bineînțeles!) un slogan adaptat la realitatea dâmbovițeană: „In mici we trust !”. Măcar credem și noi în ceva, ceva pământean, căci Dumnezeu e prea departe…
■ „Coaste de azur”, pfu, ce reclamă ispititoare, de neocolit, și-a găsit un patron să-și afișeze la intrarea în restaurant ! Ehe, și clienții se îngrămădesc de mama focului ! Păi, cum să ratezi „coastele de azur”?
La câțiva pași, altă invitație ademenitoare, lipită la vedere pe geamul altui stabiliment: „Loc de leac”… Care o fi însă leacul celor care calcă pragul locului cu pricina?
■ Ecranul telefonului se colorează strident. Un client de demult din Alba Iulia îmi transmite un SMS prin care mă felicită pentru ultima apariție editorială. Îi mulțumesc și-l întreb ce mai face. „Când vezi cirezile de imbecili cum se adună, devine suportabilă singurătatea”, îmi răspunde cu un citat miezos din Petre Țuțea. Zâmbesc, dar cu fereală, nu de alta, însă și eu sunt înconjurat de imbecili… Câtă frunză și iarbă !
■ Oriîncotro mă uit, mă izbesc de trupuri mâzgălite dizgrațios, pe figură, pe gât și umeri, pe piept și spate, pe fese și coapse, pe ciolane și brațe, pe unde mintea nu cutează să ajungă, un spectacol oribil… Cumplită prăbușire a speciei umane ! Spune-mi ce tatuaj ai ca să-ți spun cine ești …
■ Au început lucrările la pasajul „Unirii”, dar nu oricum, ci sub lozinca „haicăsepoate”. Oho, prin urmare se recunoaște public că regula e că… nu se poate, ceea ce o știm cu toții încă de la… Decebal ! Arar mai demonstrăm și contrariul, ca excepție, din păcate.
■ Un ghid le prezintă unor turiști străini Palatul Parlamentului. Grupul s-a pitit la umbra copacilor din fața Ministerului Dezvoltării, chiar pe trotuar, și ascultă povestea impozantei clădiri. Mă opresc o clipă și trag cu urechea. „Călăuza” le vorbește despre tiranul Ceaușescu și despre morți, cu zecile, căzuți pe șantier, unii îngropați în cimitirele construcției delirante. Simt că mă înfierbânt și mă abțin anevoie să nu-i zic câteva de moși și strămoși mincinosului !
De ce oare nu le spune musafirilor noștri, de pildă, că soldații în termen primeau la liberare un cec cu minim 45 000 lei, iar concentrații câștigau lunar 20 000 lei, sume aproape neverosimile în vremurile acelea. Nu mai pomenesc de rația alimentară, la care tânjeau destui oameni ai muncii din epoca respectivă, una a privațiunilor de toate felurile. Pe cine stânjenește adevărul deceniilor ceaușiste la treizeci și șase de ani de la asasinarea lui judiciară? mă întreb scârbit de ororile ce i se pun în cârcă…
■ „Carnea e crimă !” ne avertizează un vegetarian, probabil, care s-a încăpățânat să-și scrijelească temerea gastronomică pe un zid din vecinătatea Ateneului Român. Sărmanul, l-aș ține niscaiva minute lângă un grătar cu fleici de ied sau vițel, ori de porc și pe urmă l-aș ruga să-mi povestească, răbdător, cum devine chestia cu… crima!
■ Deodată mă străbate o revelație ! Dacă revoltatul o fi un bărbat cast sau un soț fidel? Nefericitul … De unde să știe că nimic nu întrece gustul cărnii de femeie proaspătă și străină…
■ „În fiecare zi frământăm gustul copilăriei”, ne asigură fata de la o patiserie. A cui copilărie nu ne mai zice și iată-ne pe toți furați de mirosul covrigilor și-al pateurilor…
■ Trece un troleu prin fața mea. „Nu veni, în secret mi-e dor de tine”, are ca logo pe partea exterioară. Ptiu, drace, zău că nu mai pricep nimic! O fi cumva fratele de suferință al tramvaiului dezamăgit în dragoste tocmai evocat! Încurcate sunt căile… transportului dâmbovițean !
[1] Păstorel Teodoreanu, Reclamă