11 decembrie 2025. E trecut de prânz. Ies dintr-o conferință. Îmi verific mesajele telefonice primite. „Bună ziua! Vă așteptăm la ora 15 la Gala premiilor Uniunii Juriștilor din România. Prezentarea cărții o va face… Ștefan Mitroi ! Cu sincere aprecieri, Ioan Chelaru”, citesc și mă întreb dacă nu e o greșeală. Sun înapoi și mă asigur că nu-i nicio eroare, motiv să-mi schimb radical agenda, deși chingile timpului mă prinseseră strașnic. Noroc că sunt deja gătit cu țoalele de oraș. Fug la adresa știută, numai că surpriză, ușa nu mi se deschide, iar în jur, nici țipenie de om ! Cer lămuriri și mi se zice că evenimentul se va desfășura la restaurantul Minerva… Iuțesc pasul și iată-mă la fața locului. În sală, dau nas în nas cu puzderie de cunoștințe din lumea strâmtă a juriștilor și ne strângem mâinile, mai atingem cu buzele obrajii îmbujorați ai doamnelor și altcumva îmbrăcate, nu numai în robă, mai glumim, ca la orice sindrofie de genul acesta… Să tot fie douăsprezece mese rotunde, cu zece scaune împrejur, așteptându-și oaspeții vremelnici. Amfitrionul deschide cu șarmu-i neveștejit sărbătoarea, primul laureat fiind starostele notarilor publici, Dumitru Mănescu. Îi succed eu, cu Premiul special de excelență pentru activități științifice deosebite, respectiv lucrarea Spovedania unui avocat, și elogiile curg gâdilicios… De laudatio se ocupă poetul și romancierul teleormănean, care consideră că izvorul tuturor scrierilor mele își are originea în lumea Islazului… Și, totuși, ce discurs să țin, de vreme ce nu am încropit niciunul? Nimeresc la repezeală două-trei fraze, zorit de restaurația ce ni se urzește de la Cotroceni și îmi exprim regretul că volumul premiat va rămâne în continuare actual…
Demult, la 17 decembrie 1993, pe când eram procuror, mi se decerna Premiul „Paul C. Vlahide” pentru deontologie profesională, iar în 2007, tot într-o zi de 17 din aceeași lună, plecam de la sediul uniunii cu Premiul „Virgil Tatomir”, vizată fiind cartea România oranj…
Felicitări organizatorilor, fiindcă evenimentul chiar a fost o… gală !