După o partidă de vânătoare organizată pe faimosul domeniu de la Balc, Nicolae Ceaușescu le-a cerut tovarășilor de la Oradea să trimită și niște soliste la casa de oaspeți unde chefuiau. „La Bihor erau trei cântărețe. Vestite. Pe toate le chema Florica – Bradu, Ungur și Duma. Au venit câteștrele, repede, bineînțeles. Și când ne-am așezat la masă, au început să cânte. Una dintre ele s-a apropiat de Ceaușescu și și-a împins sânii în el în timp ce-i cânta. Și tocmai când Ceaușescu se apucă să și bea mai mult ca de obicei, apare nevastă-sa. Către el: «Îți place de asta?». Și către ele: «İa plecați de-aici». A doua zi, Ceaușeasca verifică «situația» cântărețelor, cu dosarele lor de la Securitate în față. Eram cu Ceaușescu, dar ea, dintre dosare, mi se adresa mie: «Andrei, dar ce femei îi aduci tu, aici, Tovarășului? Uite, aia a făcut cutare, cealaltă cutare…»”[1].
Și, totuși, ce legătură are povestea asta cu… Nicușor Dan ? Da, căci despre el mi-am propus să vărs niscaiva cerneală ! Nu de alta, însă apariția sa indigestă la pupitrul cotrocenist într-o seară de duminică și atacul grobian și neconstituțional asupra Justiției neaoșe mi-a adus aminte de… Lenuța de odinioară. O cață cu nădragi, dând peste răscoale de ură și frustrare, picată ca un blestem pe capul românilor prostiți ca nicicând de un an și un pic încoace. Al celor care nu l-am votat, nu și al celorlalți, îngrămădiți să-l bage în urnă de frica… rușilor și a întoarcerii… comuniștilor, tâmpenie mai mare zău că n-am văzut până acum! Și ca orice țață, impostorul din Deal nu s-a lăsat și și-a ridicat poalele useriste de i s-a ivit întreaga-i scârnăvie la o oră de maximă audiență ! Ora abjecției prezidențiale, ora la care am trăit suprema rușine de a fi român ! Păi, câtă nesocotință îți trebuie ca să declari că vei declanșa un referendum printre magistrați și, în funcție de rezultatul obținut, îi vei trimite acasă pe membrii Consiliului Superior al Magistraturii[2] ?! „Individul a luat-o rău pe arătură, îi filează lămpile, la balamuc cu el !” îmi zice un amic înfierbântat, oripilat de cele auzite. „Măsoară-ți vorbele, prietene!” îl atenționez, fiindcă, azi, nu prea mai există pereți fără urechi ! Geaba. „Un neisprăvit primejdios și pervers, de vreme ce îi invită la delațiune, în biroul lui, pe judecătorii și procurorii pârâcioși, o mârșăvie inimaginabilă !” îmi urlă în urechi. Într-adevăr, niciunul dintre deținătorii funcției supreme în statul valah post-decembrist n-a mers cu ticăloșia într-atât de departe! Auzi, veniți la mine, iude în robă, trădați-vă colegii și ale voastre vor fi posturile de conducere de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Direcția Națională Anticorupție ! Simt că explodez de furie, că am greșit absolvind Facultatea de Drept și că mi-am irosit viața juridică încăpățânându-mă să cred că politicienii și Serviciile Secrete vor eșua în strădania lor maladivă de a controla abuziv puterea judecătorească! Mă căznesc din răsputeri să-mi păstrez o oareșce măsură, însă în zadar, de aceea mă întreb de ce tace laș societatea civilă, de ce nu iese în stradă! Și de ce partidele politice nu inițiază grabnic procedura de suspendare a siluitorului de legi? Apoi, să nu observe jălbarii-șoptitori primiți în audiență că au fost atrași într-o capcană sinucigașă pentru casta ce-i îngăduie încă și pe ei? Doamne, și cum să mai rămâi, stabil ori inamovibil, în sistem, după ce ți-ai vărsat colegii, cum?
Din nefericire, Justiția își face singură harakiri prin cozile de topor din interior, manipulate în disprețul bunului-simț și al cadrului normativ tocmai de președintele republicii… Iar turmelor de protestatari de serviciu ai păpușarilor le spun atât: nu corupția ucide România, netrebnicilor, ci Nicușor Dan !
[1] Ștefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea, Stăpânul secretelor lui Ceaușescu. I se spunea Machiavelli.
[2] Cică, în ianuarie 2026, magistrații vor fi chemați să răspundă la o singură întrebare: „Consiliul Superior al Magistratului acționează în interes public sau acționează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar? „
În discursul său de îngropăciune a democrației, inconștientul locatar accidental al Palatului Cotroceni a glăsuit că, „în esență, concluzia acestor sesizări, a majorității dintre ele, este că există o categorie de magistrați, membri ai CSM, conduceri ale instanțelor, care nu acționează în interes public, ci care acționează în interesul unui grup pe care îl constituie și că activitatea profesională a magistratului este dependentă de acțiunea, de multe ori, discreționară a acestui grup de persoane. (… ) Și, față de această situație pe care o apreciez că fiind gravă, voi iniția în ianuarie, imediat după sărbători, un referendum în cadrul Corpului Magistraților cu o singură întrebare: Consiliul Superior al Magistratului acționează în interes public sau acționează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar? Și, dacă magistrații, în ansamblul lor, vor spune că da, Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interes public, vom continua discuțiile legislativ și tot ce am spus mai devreme. Dar dacă însă magistrații, în majoritatea lor, vor spune că Consiliul Superior al Magistraturii nu reprezintă interesul public, ci interesul breslei, atunci Consiliul Superior al Magistraturii va pleca de urgență”.