Am descoperit cărțile lui Marian Nazat abia în 2021, le-am găsit/ citit ulterior pe toate, cu excepția uneia: primul din cele trei (până acum!) volume de interviuri din ciclul Lumea de azi. De câteva zile, sunt fericita posesoare (și cititoare) și a acestuia. La capătul lecturii, mi-am pus o întrebare năstrușnică: ce le leagă oare pe toate, în afara personalității celui care pune întrebările? Cei intervievați sunt atât de diferiți, aparțin unor domenii atât de diverse, politicieni, filosofi, istorici, scriitori, actori, medici etc. … Cum să îi aduni pe toți între două coperți? Conform cărui criteriu? Voi încerca, în măsura posibilului, să-mi lămuresc această curiozitate de cititor.
Iată cum își motivează Marian Nazat demersul, în Cuvântul său înainte, intitulat „O lămurire”, al primului volum: „Soarta m-a pus față în față cu oameni însemnați și, din întâlnirea cu ei, s-a născut ideea acestei cărți. Un schimb de vorbe și de emoții, dialoguri purtate dincolo de convenții rigide și plictisitoare. Dintotdeauna m-au captivat interviurile, arta celui care reușește să intre în intimitatea interlocutorilor pentru a-i incita la mărturisiri, altminteri nerostite. Dar interviul este și o formă de recuperare a memoriei, nu doar a celei personale, ci și a celei colective, a istoriei atinse de amnezie”[1].
Așa cum spune Marian Nazat, fiecare dintre interlocutorii săi este „un om însemnat” și întrebările sunt pe potrivă. Niciunul dintre interviurile din cele trei volume nu seamănă cu interviurile pe care le putem citi azi în presă, în media, în care cel ce pune întrebările se situează fie pe o poziție de forță, de atotștiutor, în fața interlocutorului său, fie, din contră, pune întrebările cu un nod în gât, într-o adulație tâmpă. Mai rău, absolvenții facultăților de jurnalistică au reținut doar cvintetul „cine? ce? când? unde? de ce?” care îi ajută să-și scrie știrile ce ne sufocă și pe care, cu același aplomb, le folosesc și atunci când iau interviuri.
Marian Nazat este ferit de astfel de metehne, datorită culturii sale impresionante, pasiunii sale pentru citit și scris, curiozității sale, manifeste în toate cărțile de până acum. El discută de la egal la egal cu interlocutorii săi, se vede că își pregătește interviurile printr-o serioasă documentare prealabilă, astfel încât, indiferent din ce domeniu vine cel căruia îi pune întrebări, nu riscă să fie prins pe picior greșit. Să adăugăm la toate acestea reflexul său de fost procuror (atunci când cel intervievat încearcă să se eschiveze sau devine prea tehnic, ex: „Totuși, dacă ai renunța la limbajul ăsta profesional, aproape păsăresc, pentru noi, vulgul, cum ar putea suna răspunsul tău?”[2])
Am scris în 2024 despre volumul III din Lumea de azi, afirmând că o carte de interviuri spune enorm despre cel care pune întrebările. Mi se confirmă acum ceea ce spuneam la lectura acelui volum, și anume că resorturile acestei serii de interviuri sunt mirarea și curiozitatea perpetue ale lui Marian Nazat. În plus, foarte multe pagini sunt infuzate de dragostea lui Marian Nazat pentru România, pentru români, pentru limba română, sentiment care nu este doar declarativ.
Ca să revin la întrebarea ce m-a îndemnat să scriu aceste rânduri, (aproape) toți interlocutorii lui Marian Nazat sunt personalități, celebrități în domeniul lor. Unii împreună cu autorul întrebărilor, vor să găsească un drum pentru România, examinându-i trecutul, cu scopul de a nu mai repeta greșelile acestuia, prezentul catastrofal, viitorul incert. Alții își imaginează cum ar putea fi România, dacă… Însă acest mod de a gândi nu este productiv, există doar puterea exemplelor. Și cei intervievați în cele trei volume sunt niște exemple. Poate că, asemeni mie, despre unii dintre ei cititorul nu a auzit până acum. De aceea, unele interviuri au și o funcție recuperatorie, de a-i pune pe protagoniști în locul lor meritat.
Pentru mine, lectura acestor cărți a fost nespus de reconfortantă. Citim, ne bubuie zilnic timpanele, despre scorul PISA al elevilor români. La un târg de carte la care am participat recent, am aflat că doar 29% dintre români citesc mai mult de o carte pe an. Despre politică nu mă pronunț. Însă aceasta nu este România mea. România mea e una de cărturari, de oameni care sfințesc locul. Îi veți găsi în cele trei volume de interviuri. Parcă aș vedea această serie nesfârșită, pentru că nu de oameni precum cei din paginile acestea ducem lipsă…ci…Să fie oare obstacolul, pentru noi, românii, meteahna amânării lucrurilor? A neterminării lor? Toți, dar absolut toți cei intervievați[3] de Marian Nazat și-au dus cercetarea, proiectele la un nivel la care nici să visăm nu îndrăznim. Nicio „încremenire în proiect”. Și asta îl caracterizează și pe Marian Nazat, îmi închipui, citindu-i cărțile, că are o singură teamă: că nu va fi perfect.
În primăvara acestui an, am îndrăznit, pe sms, să îi iau și eu un miniinterviu lui Marian Nazat. Iată cum suna singura mea întrebare: „Nu ați obosit, luptându-vă ba cu unii, ba cu alții, ba cu toată lumea?” Răspunsul a venit în secunda următoare: „Nu!”. Să nu obosiți niciodată, domnule Marian Nazat!
În încheiere, o observație personală asupra titlului seriei de interviuri. În Lămurirea de început, a primului volum, autorul spune: „în Lumea de azi, e și ceva din cea veche, de ieri, dar și din cea viitoare, de mâine…”. În ce mă privește, nu aș dori să mă întorc în lumea veche, de ieri, iar cea de mâine începe să nu mai aibă prea multă răbdare cu mine… Prefer deci să rămân, parcă suspendată în timp, în această lume de azi, de hârtie, pe care măcar o înțeleg…
[1] Lumea de azi, vol. I, RAO, 2017, p.9.
[2] Lumea de azi, vol. I, p.202.
[3] Pentru că primele două volume din Lumea de azi nu se mai găsesc decât cu greutate, voi recapitula mai jos cuprinsul seriei:
vol. 1 – Radu Cosașu (personaj fictiv), Ștefan Mitroi, Ion Panaitescu, Dan Caragea, Alex Mihai Stoenescu, Stelian Tănase, Simona Trifu, Iosif Boda, Nicolae Dan Fruntelată, Radu Paraschivescu, Ioan Peia, Sever Voinescu, Dumitru Vasile-Delceanu, Viorel Roș, Freddy Gârbaci, Augustin Buzura.
vol. 2 – Ion Cristoiu, Alexandru Athanasiu, Cornel Nistorescu, Valeriu Stoica, Filip Florian, Marius Tucă, Ștefan Cazimir, Florian Saiu de vorbă cu Marian Nazat, Florentin Țuca, Vladimir Bogdan Iarema Brylynskei, Octavian Știreanu, Sorin Poclitaru, Gheorghiță Ciocoi, Teodor Ilincăi, încercare de interviu cu Lucian Avramescu, Florian Saiu de vorbă cu Marian Nazat.
vol. 3 – Răzvan Theodorescu, Gunther Krichbaum, Andrei Marga, Mircea Radu Iacoban, Dorel Vișan, Lavinia Betea, Pavel Șușară, Adrian Severin, Grigore Ilisei, Florea Burtan, Ion Țiriac, Gheorghe Sarău, Letiția Ilea, Ionuț Vulpescu, György Frunda, Florian Saiu și Freddy Gârbaci.