• avocat
  • scriitor
  • publicist

Trump, Putin, Xi și… eu

În chiar prima zi a anului, mi s-a  năzărit  să scriu o carte, al cărei titlu mi-a apărut cu o claritate greu de explicat – Minunata ordine mondială (cronica sentimentală a unui anarhist). Capitolul întâi s-a întrupat pe nesimțite, părea că a existat acolo dintotdeauna, deși n-aveam  habar că Trump, Putin și Xi se vor întâlni  în China, în noiembrie,  ca să pună lumea la  cale… Oare or fi discutat și despre scurtele  mele convorbiri  telefonice cu fiecare dintre ei ? Oi vedea când vor fi publicate stenogramele  întrevederii în trei și mă voi lămuri. A, asta se va întâmpla prea  târziu pentru mine ? Asta e,  oi muri și oi citi…

                                                          *

M-am  trezit cu întunericul pe gene, un întuneric mai ușor ca niciodată. E o dimineață aparte, prima din noua ordine planetară ! De aceea, nici n-am dormit adânc. Dimpotrivă, m-au căznit fel de fel de gânduri, ca la orice început de experiment. În plus, să folosesc  ori nu majusculele pentru epoca tocmai hărăzită din birourile dumnezeilor transnaționali? Fie ce-o fi, îmi asum erezia de a nu le face pe plac și mă învârt în juru-mi, buimac și nehotărât. N-au trecut decât două, trei zile și globul pământesc s-a oprit nițel din perpetua rotație, o secundă numai, cât să se mire de o întâmplare nemaiauzită – un președinte venezuelean a  fost extras din patul conjugal, dimpreună cu consoarta, de o bandă americană, pregătităt de chiar șeful Administrației de la Casa Albă!? Lucrurile au reintrat în monotonia  sorocită  încă de la origini și ne-am lăsat înhățați de cancerul timpului. În definitiv, „trebuie să ținem pasul spre pușcăria morții. Nu există scăpare. Vremea n-o să se schimbe”[1]… Prea curând, bineînțeles ! Păi, aseară l-am auzit  pe Donald Trump, un histrion înmărmuritor, spunând că „nu are nevoie de drept internațional”, că propria lui moralitate contează, atât! Dar noi, cei mulți și neînsemnați, suntem dezlegați de canoanele morale ale societății ? Dacă el poate, și noi trebuie să putem, că  doar avem aceleași drepturi individuale ! Ehe, ce haos s-ar isca din libertățile  fiecăruia astfel slobozite, ce dezordine mondială! Să  mă ridic din așternut, să nu mă ridic ?… Ezit îndelung, la naiba cu obligațiile de până ieri, mintea mea e singurul stăpân ce-mi dictează !

„Blestemul  să te lovească, nemernicule !” aud de dincolo de fereastră, de afară. O voce de femeie răzbate în tihna matinală și o alungă violent. Cine o fi destinatarul afuriseniei? Sărmana, de-ar ști că un blestem provoacă un rău de șaptezeci și cinci de ori mai mare decât o iradiere mortală,  s-ar lepăda grabnic de otrava aceasta și s-ar deda rugăciunii… Cel puțin așa ne povățuiește un savant rus, Piotr Garriaev,  decedat prin 2020, înainte de a primi Premiul Nobel. Nefericitul, nu i-a folosit la nimic că descoperise, cică, secretul tinereții  fără bătrânețe și-al vieții eterne…

 Și, totuși, nu mă încumet să-mi curm starea de leneveală, de răsfăț între vis și realitate. De ce să deschid ușa spre ceilalți?  Invariabil și inevitabil, „oamenii sunt ca păduchii… îţi intră sub piele şi se cuibăresc acolo. Te scarpini şi iar te scarpini până-ţi dă sângele, dar nu poţi să te despăduchezi întruna. Oriunde merg, văd că oamenii îşi bat joc de viaţa lor. Fiecare e cu tragedia lui. Acuma mi-au intrat în sânge… nenorocirea, plictisul, durerea, sinuciderea. Atmosfera e saturată de dezastru, frustrare, inutilitate. Dă-i şi scarpină-te… până nu mai e niciun pic de piele. Totuşi, pe mine toate astea mă fac să fiu bine dispus, în loc să fiu descurajat sau deprimat, sunt încântat la culme. Vreau tot mai multe dezastre, calamităţi mai mari, eşecuri mai spectaculoase. Vreau o harababură de nedescris în toată lumea, vreau ca toţi oamenii să moară de atâta scărpinat”[2]. Iar „Machiavelli, în consecvența lui unică, era de părere că ar trebui, din zece în zece ani, să vie catastrofe purificatoare, care să întoarcă statele la stări primitive; fiindcă aceste stări, după ideea lui Machiavelli, sunt adevărat sănătoase și robuste, iar artele păcii strică pe oameni. Oamenii politici n-au astăzi consecvența florentinului. Cu groază și înverșunare se apără acum toți de răspunderea războiului. Ca și cum faptul de a fi pornit o așa grandioasă operație purificatoare nu ar fi o glorie fără pereche; iar revoluționarii ruși se declară inocenți de întâmplările materiale ale patriei lor, ca și cum un ideal social n-ar justifica îndeajuns orișice. Evident, politica pură se strică, deoarece ea își neagă esența proprie și urmările ei cele mai specifice”[3].

Deja am mâncărimi, epiderma mi s-a înroșit, mai, mai că sângerează… La șaizeci și cinci de ani ai mei, o „catastrofă purificatoare”, dintr-un deceniu în altul,  m-ar afecta nesemnificativ, să prind una, hai, mult două … Mă ridic în capul oaselor  și mă uit pe geam. Ninge încet, copacii sunt albi,  miroase a  iarnă de demult… Oare cât o dura ? Să se  schimbe cumva și anotimpurile? Cine e în măsură să-mi  răspundă, se găsește cineva într-atât de vizionar ?  L-aș suna cu taxă inversă pe atoatecreatorul de la Washington, nu mă costă nimic să încerc ! O fac…

– Hello! Is this Mr. Trump?

– Yes, this is President Trump speaking. Who is this?

– My name is Marian Nazat, and I’d like to ask you something about the weather…

– Damn it, I don’t have time for nonsense. I’m busy saving the world ![4]

Și mi-a închis. Parcă mi-a tras și o înjurătură, însă engleza mea rudimentară nu m-a ajutat s-o pricep pe de-a-ntregul. Binecuvântată fie pe veci ignoranța !      Bătătarnic din fire, formez numărul Kremlinului, sufletul pravoslavnic mă va înțelege sigur !

    – Allo, gospodin Putin?

    – Da! Tochnee, prezident Vladimir Vladimirovici Putin! A vy kto?

    –  Marian Nazat, rumyn s drugogo berega Pruta. Hotel by zadat’ vam odin vopros o pogode…

    – Oshibka. Po voprosam pogody obrashchaites’ k moemu drugu Donald Trump – imenno on yavlyaetsya glavnym meteorologom novoi mirovoi geostrategii! I peredaite svoim, chtoby prekratili ves’ etot politicheskii vzdor naschyot Rusia esli ne hotyat, chtoby ya ustroil im nastoyashchuyu sibirskuyu zimu![5]

         Și  mi-a închis.  Curat ghinion, unde mi-au fugit îngerii? Nu toți, mi-a mai rămas unul singur. „Sună-l pe Xi Jinping, la Beijing !” îmi șoptește   sturlubaticul, iar eu mă supun.

– Nǐn hǎo! Shì Xí Jìnpíng tóngzhì ma?

– Shì de. Bùguò, rúguǒ nín jiào wǒ „xiānshēng”, wǒ yě bù huì jièyì! Wǒ shì Zhōngguó zuìgāo lǐngdǎo rén! Qǐngwèn, nín shì nǎ wèi? 

– Wǒ jiào Mǎlǐ’ān·Nàzhātè, wǒ yǒu diǎnr qiènuò de、jiéjiē bābā de shuōdao. Wǒ zhǐ shì yī ge pǔtōng de Luómǎníyǎ rén, shì Qípǔlǐān·Bōlóngbèisīkù de tóngbāo, jiùshì nǐmen rénmín fēicháng xǐ’ài de nà bù diànyǐng lǐ de yīngxióng! 

– Ó, hěn gāoxìng jiàn dào nǐ! Āi, nà bù diànyǐng zhēn bàng! Bùguò, nǐmen wèishéme qiāngshā le Qíàosāisīkù? 

– Wǒmen hái bù zhīdào, dāngshí de dǎng’àn bùshì dōu jiěmìle ma ! Wǒmen yě zài děngdài dá’àn…

– Nàme, nǐ zhǎo wǒ yǒu shéme shì?

– Wǒ xiǎng wèn yīxià tiānqì qíngkuàng.

– Wǒ xiǎng nǐ wùhuìle, wǒ gēn Táiwān yǒudiǎn shì. Wǒ zhèngzài kǎolǜ shìfǒu yào chèhuí Táiwān de xíngzhèng zhǎngguān. Bùguò, nǐ kěyǐ gěi wǒ de péngyǒu Tèlǎngpǔ dǎ ge diànhuà, tā kěndìng huì huídá nǐ de wèntí, yīnwèi tā hěn guānxīn zhège wèntí ![6] 

Și mi-a închis. Sunt la fel de confuz ca înainte, ce haine să-mi  pun pe mine, de vreme ce n-am  habar dacă în noua ordine mondială  va troieni, va ploua, va fi caniculă ori  vreun taifun…


[1] Henry Miller, Tropicul Cancerului

[2] Henry Miller, Tropicul Cancerului

[3] Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingașe („Tipul politic”)

[4] – Bună ziua ! Domnul Trump ?

– Da, eu sunt, Președintele ! Dar tu cine ești ?

– Marian Nazat este numele meu și vreau să vă întreb câte  ceva despre vreme…

– La naiba, nu am timp de prostii, sunt prins în refacerea lumii !

[5] – Alo, domnul Putin ?

– Da!  Vladimir Vladimirovici Putin, Președintele, mai exact ! Dar tu cine ești ?

– Marian Nazat, un român de dincolo de Prut, care vrea să vă întrebe ceva despre vreme…

– Eroare, căutați-l pe prietenul meu Donald Trump, fiindcă el este meteorologul noii geostrategii mondiale ! Și spune-le alor tăi să termine cu prostiile politice  la adresa Rusiei dacă  nu vor să  le aduc  iarna siberiană !

[6] – Alo, tovarășul Xi Jinping?

– Da, deși nu mă supăram dacă-mi ziceați și „domnule”! Eu sunt, Conducătorul Suprem al Chinei ! Dar tu cine ești?

– Marian Nazat, bâigui ușor timorat. Sunt un român oarecare, compatriotul lui Ciprian Porumbescu,  eroul filmului   atât de drag poporului  dumneavoastră!

– O, bucuros  de cunoștință! Ehe, ce film! Dar de ce l-ați împușcat pe Ceaușescu?

– Nu știm încă,  nu s-au desecretizat toate dosarele de atunci ! Așteptăm și noi să aflăm…

– Și, totuși, de ce mă cauți?

– Vreau să vă întreb ceva  despre vreme…

    – Cred că ai greșit, eu am niscaiva probleme cu Taiwan-ul, cuget dacă îl extrag sau nu pe administratorul regiunii. Dar sună-l  pe prietenul  meu Trump, el îți va răspunde sigur, îl preocupă problema !

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

12 noiembrie, 2026

În chiar prima zi a anului, mi s-a năzărit să scriu o carte, al cărei titlu mi-a apărut cu o claritate

9 noiembrie, 2026

În chiar prima zi a anului, mi s-a năzărit să scriu o carte, al cărei titlu mi-a apărut cu o claritate

5 noiembrie, 2026

În chiar prima zi a anului, mi s-a năzărit să scriu o carte, al cărei titlu mi-a apărut cu o claritate

Articole similare

Trump, Putin, Xi și… eu
VIZUALIZARI
Dărâmați ! Dărâmați ! Dărâmați !
VIZUALIZARI
„Generația  Z”  și lumea de azi...
VIZUALIZARI
Avem guvern !
VIZUALIZARI
Franța, în Supunere
VIZUALIZARI
Ţară uitucă
VIZUALIZARI
Călin Georgescu, prizonierul „câmpului tactic”
VIZUALIZARI
Lunea neagră a României...
VIZUALIZARI
Dezinformare și vânătoare de capete...
VIZUALIZARI