La Siliștea, lângă Drăgănești de Vlașca (nu Siliștea Gumești a inevitabilului Marin Preda – cel mai iubit dintre nepământenii teleormăneni – , ci satul altui scriitor, Ștefan Mitroi) au înflorit doi meri și un corcoduș. Nesăbuiții vestitori ai anotimpului renașterii și-au deschis bobocii la sfârșit de an, odată cu ivirea pe lume a Domnului Hristos, uitând de gerurile ce au să vie peste ei… Abia după ce am ascultat „Sorcova” printre ramurile împrimăvărate, mi-am dat seama că proza prietenului meu de condei nu este chiar o ficțiune, cum credeam eu și cum se dezmiardă el însuși…
