O altă toamnă, aceeași melancolie, aceeași nostalgică stare… Mă grăbesc să ajung la Curtea de Argeș, să-mi reîntâlnesc dascălul de Desen, de demult! Tocmai din clasele VI-VIII, de la Școala generală nr.4 din Turnu Măgurele, abia aștept să-l revăd și să scormonim amândoi prin mușuroiul de amintiri de atunci și nu numai! Soarele nu și-a domolit încă fierbințeala și am senzația că suntem în toiul verii! Spre prânz, sun la poarta casei și de dincolo de gard recunosc vocea inconfundabilă a fostului meu profesor Ion Aurel Gîrjoabă, mutat pe plaiurile argeșene în 1990. Intru înăuntru, podidit de emoție, și îl îmbrățișez pe cel care m-a învățat că a privi nu înseamnă același lucru cu a vedea. Alături îi șade și fiul, Radu, pe care îl știu de-o veșnicie, parcă! În curte se ivește și Anița, cealaltă odraslă, stabilită în Franța, venită acasă pentru câteva zile. Ne punem la taifas și dezgropăm întâmplări de altădată, și oameni tot de atunci și timpul încremenește deodată… La un moment dat, gazda dispare și când se întoarce îmi deschide o mapă cu niște fotografii. Dumnezeule, în una sunt chiar eu, pionier, iar dedesubt scrie: „Geolog ”! „M-am gândit să vă dau o funcție la plecarea în expediție”, mă lămurește duios organizatorul acelor minunate drumeții montane în Bucovina și Maramureș în verile din 1975 și 1976. Îmi zăresc și companionii, doi dintre ei decedați deunăzi, Dumnezeu să-i odihnească în pace! „Hai în atelier, să-ți arăt ultimele tablouri !” îl aud. A, am uitat să vă spun că amfitrionul este și pictor! Nu orice fel de pictor, nu, ci unul cu faimă locală și națională, membru al Uniunii artiștilor plastici, iar acuarelele și uleiurile sale îmi împodobesc pereții apartamentului! De-a lungul vremii, și-a expus creațiile cromatice nu doar în țară, ci și în Belgia, Canada, SUA, Franța, Germania, Israel, Serbia, Suedia, Anglia… Iar criticii de artă nu l-au ocolit, dimpotrivă, Radu Ionescu caracterizându-l astfel: „Ion Aurel Gîrjoabă atacă suprafeţele mari cu aglomerări elegant armonizate, dominate întotdeauna, pentru contrast, fie de un cer încărcat cu nori, fie de boarea dimineţii”. Altul, Octavian Barbosa, e de părere că „lon Aurel Gîrjoabă are o viziune pronunţat agresivă, viguroasă, fermă în fiecare dintre gesturile picturale. Compozițiile, naturile statice şi peisajele sale atestă, fiecare în parte, o natură luminoasă care nu se lasă în voia instinctului şi a momentului. Expresivitatea sa provine dinăuntrul ființei şi trece de fruntariile acesteia”. Nu în ultimul rând, Adina Nanu conchide că „Ion Aurel Gîrjoabă îşi concentrează atenția asupra nuanțelor desluşite în treceri subtile, în tonuri voalate, obținute în culori de apă, desfăşurând cu măiestrie o rafinată gamă de griuri delicate”. Autorul se dezvinovățește candid: „Pictura este tăcerea care vorbește”… Observ o schimbare de stil și explicația nu întârzie: „Am trecut de la figurativ la nonfigurativ, noul curent pe plan mondial”. În încăpere sunt și sculpturi în lemn, și gravuri, o recoltă artistică plină de rod, acum, la 86 de ani ai profesorului meu de odinioară. Șevaletul este pregătit deja, culorile și pensulele sunt nerăbdătoare să fie mângâiate pe pânză de harul acestui om care înseamnă enorm în devenirea mea. La plecare, ne strângem în brațe și îi promit că voi reveni curând…
Ce toamnă darnică ! îmi șoptesc tulburat și, la trecerea pe lângă faimoasa biserică, mă închin înlăuntru-mi…
