MOTTO:
„Da: am crescut cu macii şi strugurii pe câmp.
Da: mai păstrez, ca iarba, şi-acum, sub pleoape rouă.
Da: m-am scăldat în râul cu cânepi la topit,
Da: mi-am julit genunchii în vişini şi-n cireşi.”
Zaharia Stancu, Da: am crescut cu macii…
Ce splendoare a mai născocit și natura asta fără de cusur ! Cică aparține familiei papaveraceelor planta la care mă închin acum. Dacă e să buchisim tratatele de specialitate, desigur, însă frumosul nu trebuie ciumpăvit prin formule savante. Așa că ființa gracilă și roșie foc, unduindu-se la fiecare adiere de vânt și sfioasă ca o fecioară, nu-i alta decât macul. De-aș fi fost în locul Creatorului Suprem, cu ea aș fi început Raiul ! Iar pe Eva, din petalele acelea purpurii și gingașe aș fi născocit-o, nu din coasta adamică, prisoselnică și efemeră…
