Alungat brutal din paradis, omul a tânjit să se întoarcă acolo cât mai grabnic. Sau să-și construiască unul asemenea, ori să i se pară doar… Huzurul originar i-a amprentat pe veci memoria și de atunci încoace se străduiește să-și apropie iarăși starea aceea de plutire. Mai întâi, a inventat sclavia, astfel încât istovul muncii să-i fie străin lui, dar obligație cotidiană altora! Pervers din născare, a perpetuat relația cu pricina cogeamite, dându-i felurite și năstrușnice forme, cât să nu încalce preceptele slobozite întru emanciparea bipezilor. Teoria drepturilor și libertăților individului l-a silit să schimbe termenii retrogradului raport în angajator și angajat, ultimul devenind o simplă rotiță în angrenajul perfid al exploatării pe baza salariului. Prins în cleștele subzistenței, insul a căpătat denumirea de forță de muncă, desigur, cu întrebuințare vremelnică. Curând, i s-a găsit și înlocuitor – inteligență artificială – și, prin roboți, paradisul e mai aproape ca oricând. Până una, alta, viitorul șomer de lux are la îndemână firimituri paradisiace – stupefiantele – suficiente să-l azvârle în lumea aia fără griji și silnicii la care nădăjduiește să ajungă!
În definitiv motorul omenirii nu-i altceva decât amintirea lenei absolute de început a norocoșilor Adam și Eva, modelele perpetui ale urmașilor lor, obsedați să descopere soluțiile ce i-ar întoarce din nou în… Eden.