MOTTO:

                              „Da: am crescut cu macii şi strugurii pe câmp.
                              Da: mai păstrez, ca iarba, şi-acum, sub pleoape rouă.
                              Da: m-am scăldat în râul cu cânepi la topit,
                              Da: mi-am julit genunchii în vişini şi-n cireşi.”

                                                            Zaharia Stancu, Da: am crescut cu macii…

Ce splendoare a mai născocit și natura asta fără de cusur ! Cică  aparține familiei papaveraceelor planta la care mă închin acum. Dacă e să  buchisim tratatele de specialitate, desigur, însă frumosul nu trebuie  ciumpăvit prin formule  savante. Așa că ființa gracilă și roșie foc, unduindu-se la fiecare adiere de vânt și sfioasă ca o fecioară, nu-i alta decât macul. De-aș  fi fost în locul Creatorului Suprem,  cu ea aș fi început Raiul ! Iar pe Eva, din  petalele acelea purpurii și gingașe aș fi născocit-o, nu din coasta adamică, prisoselnică și efemeră…