Salut, Tristule !
La curcubeul tău din Islaz, îți răspund cu o poveste de demult…
Azi, la Albota, timp de noiembrie. Cer sur și burniță. În fața cazanului din aramă, în care am pus la fiert borhot de cireșe amare, mi-am retrăit copilăria și adolescența. Bunicul matern, Niolas, pe care-l cunoști, a trecut pe la mine și ne-am amintit când, la sfârșit de toamnă, pe o ceață prin care doar boii nimereau drumul, îl însoțeam cu noapte-n cap, la povarna din lunca Cotmenei. Acolo, în aburii cazanului de țuică, și cu o juma` de ceșcuță de „frunte” dată peste cap, adormeam. Mă trezeam în poveștile oamenilor mari, mâncam o strachină plină ochi cu ciorbă acră de varză cu jumări, și adormeam la loc. După o ceașcă întreagă de licoare, de data asta. Din cea mai parfumată țuică de prună. La fel de parfumată ca întreaga copilărie !
Dan Panțoiu