Șoseaua până la Peștera Drogarati, sau „Casa Dragonului”, taie întinsa insulă printre livezi de lămâi și păduri de pini și chiparoși. O scară îngustă coboară în pântecele peșterii, la vreo 50 de metri adâncime, și, deodată, ai senzația că ești într-un basm cu Aladin. Stalactitele și stalagmitele dansează languros, înveștmântate în straie sclipicioase și pasul ăsta al lor în doi îți taie răsuflarea.
Dincolo, la Mellisano, prăbușirea seismică a tavanului grotei a deschis o poartă spre cer și apa s-a lăsat îmbrățișată pe veci de azuriul văzduhului. Să te plimbi cu barca pe sub pământ chiar că seamănă a poveste cu Feți-Frumoși și cu zmei- paralei. Sau cu Hercule?