Cohorte de salcâmi înfloriți mă însoțesc spre cerul albăstriu, de sfârșit de primăvară. Mă cocoț în vârful pomilor și mă prind cu mâinile parfumate de norii albicioși ce se târăsc de colo-colo. Îmi potolesc pofta de infinit și cobor în lanul de maci, Doamne, ce minunăție, ce beție de culori ! Îmbătat de atâta frumusețe virgină, nici n-am observat că s-a amurgit… Încotro s-o apuc ? mă iscodesc năucit de fascinația splendorii în stare pură dimprejur… Unde îmi este, de fapt, locul? mă trăsnește o întrebare al cărei răspuns începe deja să mă sperie…
