A reapărut iarăși, din apa învolburată a Dunării, plaja de altădată a Islazului… De sub sat, când cobori pe la fosta cherhana, după ce traversezi păduricea sălbatică de plopi și sălcii… Fâșia de nisip se întinde leneșă de-a lungul fluviului și te așteaptă nerăbdătoare să-ți ostoiască grijile preazilnice… În urmă cu o jumătate de secol, aici se strângeau zeci de suflete, azi, e pustiu… „Unde or fi dispărut toți oamenii ăia ?” mă întreabă cuprins de tristețe Marcel, prietenul meu dintotdeauna… Chiar așa, unde s-or fi dus toți de am rămas singuri pe malul dunărean?
