În urmă cu șapte ani, tot în aceeași perioadă, începea calvarul mamei, care avea să dureze câteva luni, la capătul căruia m-am trezit orfan. Dintr-odată și pe neașteptate. Uneori  mi se face așa de dor de mama încât m-aș mulțumi  s-o mai văd în viață  măcar ca în Săptămâna aia a Patimilor

 (Fragmentele sunt din cartea Jurnalul banalității, apărută în anul 2015 la Editura RAO.)

*

     O găsesc pe mama mai prăbuşită decât ieri. Este în faza în care neagă orice, nu mai vede  ieşirea la liman. Cere să mănânce. Asistenta îi  dă supă cu lingura, ca la copii. Ea soarbe lacom şi  oftează. Totul s-a terminat ! o aud lamentându-se stins. Se ridică în capul oaselor şi se plânge de ameţeală. Nu nimereşte cuvintele potrivite şi se enervează. Îi ţin mâna în  mâna mea şi o mângâi. Încerc s-o încurajez, îi reproşez că este îndărătnică şi nu cooperează cu personalul medical. Sunt demoralizat şi aproape fără  speranţă. Mă gândesc  cu spaimă la ceea ce va urma. Ca un trăsnet   a căzut necazul ăsta, nimic nu-l anunţa. Va trebui să mă obişnuiesc cu  infirmitatea  mamei şi să accept fatalitatea. Fie-ţi milă de noi, Bunule Părinte !

                                                                     *

„Că la Înviere  nici nu se însoară,  nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.  Iar despre învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu când zice: Eu sunt Dumnezeul  lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac  şi Dumnezeul lui Iacob ? El nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor”1, le răspunde  Iisus saducheilor.

Dacă e aşa, ţine-o, Doamne, pe mama vie, atât te rog, Doamne !

––––––––––-

1Sfânta Evanghelie  după Matei