Prietenia mă aduce aici după atâția ani… Gașca nebună de la Baia Mare s-a strâns iarăși să-și pregătească sezonul de primăvară fotbalistică. Ciocnim un pahar de palincă, lângă porcul abia tăiat, și ne pomenim strigând cu humor (că tot suntem aproape de Gura Humorului !):
„Nu e țuică ca palinca,
Nici mâncare ca slănina
Și nici lucru ca hodina !”
Licoarea asta cu guler mărgelat te trezește din morți, zău ! Mă strâmb instinctiv, e tare rău și nu-s obișnuit. „Bă, țuica voastră din sud e, de fapt, spălătura paharelor noastre de palincă !” izbucnește un tip șod și râdem cu toții. Ne veselim ca la orice revedere și îl nemurim pe Tavi Cioltea, omul fără de care povestea nu s-ar mai povesti… Dumnezeu să-l odihnească ! Iar apoi merg pe urmele de altădată, la biserica străveche din lemn în curtea căreia ne-am întins corturile atunci, prin 1975… Noi, cei din expediția montană „Săgeata” Turnu Măgurele, o mână de copii inocenți și entuziaști ocrotiți părintește de minunatul profesor Aurel Gârjoabă, căruia îi mulțumesc încă o dată fiindcă mi-a deschis sufletul spre drumeție, spre cunoașterea plaiurilor strămoșești…
Și-așa, copleșit de amintiri cu gust de ciocolată, urc cu telegondola la întâlnirea cu iarna. Vântul suflă vrăjmaș, viscolind zăpada pufoasă, vreme tocmai ideală pentru un ștampel.
