O iau înspre Întorsura Buzăului la sfârșit de martie. La Brădet, mai precis. Ca să ajung aici, trec prin Valea Siriului și nu mă mir defel că regele Carol I și-ar fi dorit să ridice la Nehoiu castelul Peleș. Din nefericire pentru localnici, a ales Sinaia, din motive de infrastructură, calea de acces de acolo fiind incomparabil mai bună decât cea buzoiană. Soarele pripește ca vara, nici pomeneală de „Mica Siberie”. Dimpotrivă, am senzația că am nimerit la „Polul căldurii”, nu la „Polul frigului” !
Peisajul e domol, cu mesteceni neînfrunziți și cu pomi neînfloriți încă. Oameni harnici, cu gospodării îngrijite și dereticate, oriîncotro îmi arunc privirea, cu parcele de pământ proaspăt arat sau pregătit de primăvară. Mă scald în liniștea aceea de început de lume și o pornesc către cascada Urlătoarea și apoi pe Valea Dălghiului. Ce minunăție de culori, de triluri și mirosuri! O beție a simțurilor și gândul reîntoarcerii aici, izbucnit deodată, deși n-am plecat! Nuu, stau pe malul unui heleșteu și mă zgâiesc la păstrăvii ce se zbenguie în apa limpede ca și cerul.
Chiar că am poposit într-un loc binecuvântat nu numai de Dumnezeu, ci și de om!






























































