„Cât voi fi eu premier, nu voi permite nimănui așa ceva!”, și-a început campania electorală de la anul Marcel Ciolacu, furând startul și mimând o fermitate cațavenciană de râsul-plânsul neamului… Cocoțat pe scena stadionului „Steaua”, în fața camerelor de filmat și a huliganilor din peluza imaginară, succesorul apevistului Ciucă s-a îmbățoșat mai, mai să-i plesnească noul costum de politruc cu „ambâț și prințipuri”. Aidoma vitejilor din basmele noastre populare, șeful Cabinetului și-a trimis buzduganul înainte la clubul armatei, acolo unde talpanii le puneau talpă becalilor. Mai apoi, tot împreună cu alaiul de reporteri de teren, a cotit-o pe drumul metroului, ca orice băiat de cartier, și a descins la meci, la arena „Arcul de Triumf”, scărpinându-se cu schepsis adânc sub șapca șmecheră anume târguită. Deh, trebuia să fie văzut de galerie în toată-i splendoarea populistă, conștient că voturile ultrașilor vor cântări decisiv în viitoarea bătălie pentru Primăria Capitalei. Ptiu, drace, că uitai să fac cuvenita precizare în susul paginii, „ambetat” de spectacolul de sunet și lumină oferit de buzoianul nimerit printr-un accident istoric la Palatul Victoria. Ei bine, abia descălecat la guvernare, insul care i-a popit pre mulții săi mentori și camarazi în fulminanta-i ascensiune i-a și mâncat colacul pretendentei la scaunul Primarului general. Ha, ha, Ciolacu halește colacu’ Gabrielei Vrânceanu Firea! Nu că sună mișto ? Culmea, se și potrivește, cu osebire în partidul rozelor, ringul luptelor fratricide purtate ciclic, pornind de la debarcarea lui Ion Iliescu și până azi. Inutile totuși, din perspectiva treburilor dinlăuntrul fruntrariilor naționale, cedate strategic (sic!) vremelnicilor ocupanți străini. Cândva aliați la toartă împotriva „tiranului” Dragnea, Marcelică a executat-o fără să clipească pe deloc inocenta politic Gabi, plasată de sondorii sociali în fruntea posibililor candidați la coroana dâmbovițeană. Prilejul a fost cântărit cu dibăcie, impactul mediatic fiind maxim, scandalul azilelor indignând națiunea cu naturelul slab de la gurile Dunării. „Lagărele de concentrare a vârstnicilor” au stârnit o vie emoție colectivă în rândul nației exasperant de uitucă și de neatentă la detalii. Păi, „azilele groazei” existau dintotdeauna pe meleagurile bântuite de haștagiștii zgândăriți deunăzi să urle că bătrânii n-ar trebui să mai voteze, fiindcă o comit mereu cu PSD-ul în suflet și cu nostalgii comuniste nevindecabile. Iar ei, „tinerii frumoși și liberi”, vor o țară ca afară! Și cum nimic nu se naște din nimic, vântul semănat programatic de haita însetată de sângele generațiilor vulnerabile a rodit ditamai furtuna. Care va trece grabnic, ca atâtea altele, drama „Colectiv” fiind ultima ce-mi vine în minte. La vremea aia, a picat Victor Ponta, acum, ex-purtătoarea sa de cuvânt din campania prezidențială din 2014, învinuită aiurea, să nu ne pitim în dosul cireșului ! De trei decenii încoace, observ cu mâhnire, destinele politice ale liderilor de mucava ai României s-au clădit, în proporție covârșitoare, pe cadavrele cohortelor de nefericiți și nu orișicum, ci prin cabale dezgustătoare și prin manevre de culise specifice haznalei politice de la noi. Cinicul Marcel Ciolacu închide grandios lista apucătorilor de ciolan domnesc mioritic, lepădându-se de scrupule și exersând puseurile de autoritarism ale președinților de cuascuri de odinioară. Firesc, de altfel, întrucât el se vede nevoit să se legitimeze printr-o faptă de vitejie, altminteri i se năruie visul de a cuceri… Cotroceniul. Or, Primăria Generală ar fi trambulina ideală în zborul către președinția republicii. De aceea și comedia nesfârșită cu depunerea mandatului, și simularea disputelor ideologice cu liberalii, și desființarea posturilor bugetivore, existente numai pe hârtie, nu și în realitate, și cruciada declanșată contra prefecților delăsători și a funcționarilor publici alunecați în patima soliter-ului la locul de muncă… Măsuri populiste, nu-ncape îndoială, însă bazinul electoral nu-i decât o peluză de stadion, iar nu Ateneul Român. Recitalul estival s-a încheiat apoteotic, Caragiale curat, neicusorule: „Am văzut o întreagă dezbatere publică legată de vizita mea și a unor miniștri din Guvern la Bruxelles. Vreau să fiu foarte clar: premierul României și miniștrii din Guvernul României nici nu îngenunchează, nici nu se ploconesc și nici nu execută ordinele nimănui!”[1] Haida-de, aiasta zău că-i cu neputință să se petreacă!
Morala e simplă – la asemenea galerie, așa personaj. Desigur, dacă păpușarii cu petlițe din umbră nu-l vor lăsa din brațe și nu-l vor azvârli gloatei, cu vreun dosar penal legat de coadă, desigur, conform tradiției postdecembriste a locului. Căci, se știe, și lui îi va mânca altcineva colacu’. Întotdeauna, năpârcile se devorează între ele.
P.S. 1: Oare, după nedreapta linșarea mediatică a Gabrielei Vrânceanu Firea, să urmeze și „hăcuirea” preelectorală a supraviețuitorului Piedone, a cărui popularitate în creștere îl încurcă întrucâtva pe uneltitorul în serie Marcel Ciolacu ?
P.S. 2: Să-mi fi pierdut cumva luciditatea, mâzgălind hârtia cu proiecția taman isprăvită? Tot ce-i posibil, dar gesturile și opintirile verbale din săptămânile dindărăt ale Ciolacului s-au jucat de-a muzele cu fantezia mea și nu m-am putut abține… Ori închipuirea inflamată de dogoarea verii a râs de mine?