Urcăm din Giardini Naxos spre muntele Etna, pe o șosea îngustă și șerpuitoare. De jur împrejur, roci vulcanice, un peisaj mai degrabă selenar, ce nu îmbie la revelații estetice. Ne oprim la altitudinea de 3000 de metri și privim spre vulcanul fumegând. Azi e liniștit, dar, enervat de insistența privirilor noastre, se ascunde în dosul perdelelor groase de ceață. Monstrul ăsta, cocoțat în vârful muntos, a dictat discreționar dintotdeauna ritmul regiunii Catania, pe care a modelat-o cum i-a cășunat…
