• avocat
  • scriitor
  • publicist

O zi din viața unui avocat

Mă trezesc anevoie, parcă aș avea o ghiulea legată  de picioare. Să mă ridic din pat, să nu mă ridic ? Urăsc răspunsul la repetabila întrebare… Dar hai să vă fac o confesiune până una alta. După două decenii și jumătate de carieră la bară, declar pe proprie răspundere și nesilit de cineva că „avocatura rămâne o boală grea și lungă, unii spun cumplită.”[1] Cine  nu crede, să poftească la mine în audiență, e pro bono ! Nu-i luați în serios pe vânzătorii de iluzii de care, din păcate, breasla mea nu duce lipsă. Dimpotrivă. Cum s-or îngădui în oglindă inșii cu pricina? Nimic nu mi se pare mai detestabil decât să minți un om, îndeosebi un om azvârlit într-o  prăpastie a destinului. Zău că pute a șarlatanie. Culmea, sunt clienți cu duiumul care te imploră să-i „duci cu zăhărelul”, să le împui capul cu povești de adormit țâncii, cu baliverne de îngheață apele ! În fine, să fie sănătoși cu toții, e loc sub soare pentru fiecare!

Înainte de a ieși din casă îmi arunc ochii pe dosarul în care am termen azi. Dacă nu citesc actele importante, am senzația că merg în fața instanței cu lecția nepregătită. Deodată, mă opresc din lectură și mustăcesc amuzat,  cum de n-am observat deunăzi anomalia juridică asupra căreia mă aplec căznindu-mă să-i deslușesc sensul ? În anul 2005 a apărut Legea nr. 247 privind reforma în domeniile proprietății  și justiției, precum și unele măsuri adiacente, act normativ unicat, probabil, în spațiul european. Legiuitorul oranj de atunci, îmboldit de Monica Macovei, un fel de Ana Pauker cu breton, a simțit nevoia să redacteze  art.15 plecând de la  prezumția de corupție a funcționarilor-subiecți ai textului în discuție. Căci, „în scopul evitării unor posibile fraude sau tentative de corupere a personalului implicat în aplicarea prezentei legi”, se stabilește o serie de măsuri, inclusiv acordarea sporului de dificultate de maximum 50 % din  salariul de încadrare, beneficiarii fiind salariații care desfășoară lucrări de secretariat. Știți cine este adrisantul normei ? Vă lămuresc îndată – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,  alcătuită din  nouă membri, toți unul și unul: președintele, vicepreședintele și doi directori ai Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, un reprezentant al Secretariatului General al Guvernului, câte doi de la Ministerul Economiei și Finanțelor și  de la Ministerul Justiției.  Vasăzică, ditamai ștabii sunt bănuiți ab initio că-și vor tranzacționa funcția,  asta da sinceritate legislativă ! Culmea, și acum  năstrușnica  dispoziție tronează falnic în corpul ciudatei legi. Motiv să reflectez nițel în  drum spre tribunal… De ce oare om ignora moștenirea juridică a romanilor?  De ce oare om promulga legi confuze și pripite, suprapuneri de reglementări, unele abrogate la prima analiză temeinică… Păi, summum jus, summa in juria („nimic nu  e mai potrivnic moralei decât  excesul de drept”), restul se reduce la injurie  adresată legislatorilor antici ! Ultima  perioadă de luptă împotriva corupției dâmbovițene, purtată la ordinul străinătății euro-atlantice, mi-a adus aminte de înțeleptul și inutilul adagiu, deopotrivă.

Ajung în sanctuarul suspinelor, sala pașilor pierduți e cam golașă. Unde-i zumzetul de altădată? Nu are cine să-mi răspundă, nici măcar ecoul. În cele din urmă, se ivește un coleg de bară cu niscaiva ani mai vârstnic și ne întindem la palavre. Ne cunoaștem  de o groază de ani, nici n-are rost să-i număr, m-ar deprima… Mi se plânge de beteșugurile ce l-au năpădit ca iarba dracului. La un moment dat, mă fixează ghiduș, mă trage aproape de el și mi se mărturisește cu un aer de copilăroasă căință: „Știi, am avut gene bune, dar le-am băut.” Pufnesc în râs, el, așijderea. De-ar fi singurul sinucigaș cu elixiruri bahice, însă nu-i, mulți dintre purtătorii  de robă irosindu-se  în preaplinul paharelor cu alcool. Mulțumesc Celui de Sus că m-a ferit de atotputernicul și dulceagul viciu! Mai zăbovesc un sfert de ceas și gata. Grefierul îmi șoptește  că „onorabilul” absentează din cauză de Omicron. Îmi strâng catrafusele și o iau înspre birou.

Afară s-a împrimăvărat de-a binelea și-un gând ștrengar mă ademenește să-mi las baltă toate  socotelile… Rezist ispitei, chiar dacă mă  pomenesc față în față cu o Afrodită mai frumoasă ca închipuirea. Parfumul ei mă amețește, o urmăresc cu privirea într-un soi de extaz carnal. Ce e femeia, totuși ? Un scriitor bulgar mă scoate din încurcătură: „Femeia? Nici măcar nu îndrăznesc s-o definesc. Dar din ce-am învățat până acum, poate fi ceva asemănător scrisului și literaturii. Femeia iubită trebuie inventată mereu și mereu, zi de  zi. Ceea ce iubești implică efort și inspirație în același timp.” Și ălora care nu sunt deprinși cu scrisul și cu literatura, ce le rămâne? Femeia, femeia, mereu femeia ! Tomuri stufoase, de la un capăt la altul al globului, în limbile  tuturor semințiilor pământului, dedicate ei, în versuri ori în stihuri, în rondeluri sau în fraze sublime, emoționante, elogioase, zguduitoare, răzbunătoare… Tarlale nemărginite de păduri defrișate de dragul ei, ca  nu cumva să ne scape vreo ofrandă de hârtie  depusă la picioarele-i răvășitoare, aidoma  coloanelor irezistibile de la intrarea în Paradis. Nimic despre bărbat, câteva rânduri măcar, la naiba cu discriminarea asta sexuală! Protestez ! Chiar  nu merităm și noi două, trei pagini de metafore afrodiziace ? Cândva, o iubită mi-a explicat tandru, și vorbele sale răsună înlăuntru-mi ca o  harfă languroasă, că „bărbatul înseamnă, întâi de orice, forță și masculinitate, putere. Uneori, puterea îi e tocmai femeia-pereche. Inteligența și energia lui, ca surse ale puterii lui. Numai că energia sexuală aparține femeii. Iar femeia care are energie sexuală poate fi  singura femeie din viața bărbatului său.” Deci tot femeia e cheia, nimic fără ea. Ea și Dumnezeu. O pledoarie pro domo, desigur, n-are rost să cer cuvântul în replică. Deja m-am resemnat.

La finalul altei zile  din  greaua și lunga agonie, îmi agăț amăgirile în cuier și mă afund în fotoliu, străduindu-mă să mă scutur de mâzga adunată în „câmpul tactic”. Butonez la întâmplare telecomanda televizorului. Neinspirată  alegere. Promiscuitatea din studiouri se revarsă în cameră, mă murdărește  pe de-a-ntregul, e atâta  obscenitate și incultură încât mai, mai îmi vine să sparg ecranul, devenit latrina fetidă. Mda, Vargas-Llosa a surprins  esența:  „Presa de scandal nu corupe pe nimeni (…) ea se naște coruptă de o cultură care, în loc să respingă intruziunile grosolane în viața privată a oamenilor, le caută, pentru că această distracție face mai suportabilă ziua de muncă a angajatului punctual, a muncitorului plictisit și a gospodinei obosite. Așa că prostia a ajuns regina și stăpâna vieții de astăzi, iar politica – una dintre principalele ei victime.”[2]  He, he, a trecut o veșnicie, parcă, de când jurnalistul și filologul american H.L. Mencken  remarca, mai în glumă, mai în serios, că datoria jurnaliștilor este aceea de a-i alina pe cei afectați și de a-i afecta pe cei aflați într-o stare de confort.  A fost odată ca niciodată…

Adorm pe nesimțite. Visez straniu. Zeița Justiției s-a lepădat de veștminte și e goală. Și-a dat jos eșarfa ce-i acoperea ochii și îmi zâmbește senzual, provocator, ce mai tura-vura. Gâtuit de nerăbdare, îi ating pielea catifelată și îi răsfir părul. Ea mă mângâie, stârnită de plăcerile epidermice, și ne sărutăm pătimaș. N-apuc să mă  dezmeticesc, că mă împinge brutal și îmi rânjește sardonic. Ptiu, drace, minunăția aia trupească s-a transformat brusc în  Baba Cloanța din basmele inocente de odinioară. Tresar speriat și așa îmi dau seama că Onir îmi  joacă  iarăși  o festă. Mâine, dis-de-dimineață, trebuie să fiu din nou la  instanța de judecată. Pe cine oi întâlni acolo? O fi vestala plină de  nuri, o fi  hoașca zbârcită și rea?…


[1] Ioan Chelaru, Pași în umbra dreptului în Palatul de Justiție

[2] Interviul acordat lui Florian Saiu de scriitorul bulgar Gheorghi Gospodinov și  publicat  pe site-ul  4books.ro.

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

5 decembrie, 2024

Mă trezesc anevoie, parcă aș avea o ghiulea legată de picioare. Să mă ridic din pat, să nu mă ridic ? Ură

3 decembrie, 2024

Mă trezesc anevoie, parcă aș avea o ghiulea legată de picioare. Să mă ridic din pat, să nu mă ridic ? Ură

2 decembrie, 2024

Mă trezesc anevoie, parcă aș avea o ghiulea legată de picioare. Să mă ridic din pat, să nu mă ridic ? Ură

Articole similare

Valentina
VIZUALIZARI
Părelnice crâmpeie islăzene...
VIZUALIZARI
Sfârșit de toamnă la Islaz
VIZUALIZARI
Adio, Marius Bațu !
VIZUALIZARI
Îngândurări de toamnă
VIZUALIZARI
Minunata lume veche a Mărginimii Sibiului și noi
VIZUALIZARI
Captiv în lumea cărților...
VIZUALIZARI
Călător prin țara mea (ultima parte)
VIZUALIZARI
Călător prin țara mea (1)
VIZUALIZARI