18 decembrie, 2017
Zilele trecute, pe străzile Timișoarei (ori altundeva, oricum în patria „lucrului bine făcut”), câțiva
30 noiembrie, 2017
În urmă cu câteva luni, când își scria cartea Mai sunt judecători la Berlin, Dan Radu
9 octombrie, 2017
Din când în când, în clipe de restriște interioară, mă retrag în lumea lui Cioran, atât de plină de pr
2 octombrie, 2017
Deunăzi, un tânăr a murit strivit de panoul aflat la intrarea în orașul de pe Bega. Vântul se stârnise ura
11 septembrie, 2017
Nu demult, Ismail Kadare observa că „politica contradictorie, ilogică” a Europei a făcut ca în Peninsula