• avocat
  • scriitor
  • publicist

Opriți violul mediatic !

MOTTO:

„Actul sexual comis de un major cu un minor sub 16 ani constituie viol, dacă diferența de vârstă este mai mare de cinci ani, și se pedepsește cu închisoarea.”

Mesaj de avertizare

De câteva ori pe seară, mesajul cu pricina apare pe micul ecran al postului „Gigi Sport”. Și de parcă n-ar  fi suficientă forma scrisă, o voce de sex masculin (la naiba cu genurile !), gravă și solemnă, ne violează auzul. Cică în scop de avertizare ! Dumnezeule, chiar în halul ăsta a ajuns nația română, de e nevoie să i se repete inchizitorial, ca unei turme de pedofili[1], că siluirea  minorilor înseamnă infracțiune? Răspunsul mă sperie, fiindcă  nu-i greu de anticipat, în ciuda protestelor oficiale. Care au grijă să ne prostească zi de zi cu lozinci iohanniste, de genul „România educată”…

Între două mesaje de avertizare, plasate insinuant între reprizele partidelor din Superligă și la finalul acestora, la „Gigi Sport” este „jale mare și tânguire multă”, vorba zeului tutelar al postului, filmat cu dezmăț orgasmic  oriunde și oricând. Delirul de grandoare al personajului a depășit orice limită a des autotrâmbițatei smerenii, dar „informarea corectă a cetățeanului”  e nu doar îndatorire constituțională, ci și reflex sado-masochist al jurnaliștilor dâmbovițeni, dedați slugărniciei voluntare. Contaminați de celebritatea pământeană a  cruciatului păcătos din Pipera, aplecat mereu spre  batjocură și insultă,  șumudicii,  mititeii  și talpanii din bătătura valahă se căznesc  comic să-l întreacă în trufie, și de aici și până la a vorbi despre ei înșiși la persoana a treia a  fost o simplă bagatelă. Schimb programul, scârbit de atâta imbecalizare. Geaba, mesajul de avertizare îmi  ține calea oriîncotro aș tasta, necruțător blestem ! Ce ți-e și cu obligațiile izvorâte  din lege[2]… Rumeg nițel trăsnaia  juridică  și mă crucesc. Pare o concesie, o încurajare a pederastiei, deoarece numai împreunarea trupească a adultului de 21 de ani cu un minor de 15 ani va fi viol, în rest important este curcubeul ! Îmi scuip în sân,  nădăjduind să alung duhurile rele ale LGBT și mă întorc  pe „Gigi Sport”. „Statul trebuie să aleagă: Talpan sau Becali?  Vor o țară de Talpani sau una de Becali? Până acum, au vrut o țară  de Talpani și uite unde am ajuns. Dacă voiau o țară de Becali, eram departe”,  ne ceartă din televizor samariteanul  adulat de ciurda  dezmoșteniților de soartă. Și zău de mă mir, de vreme ce fotbalul e popular pentru că  prostia e populară, ca să-l citez  pe argentinianul Jose Borges. Romancierul, nu vreun pălitor de bășică ! Biata Românie, silită să  aleagă între doi bolnavi de ei înșiși, cumplită soartă !

Așa că, nu cumva să uitați, „actul sexual comis de un major…”


[1]  În limbajul perves al Comisiei  Europene termenul  de „pedofili”  a fost înlocuit cu  noțiunea corectă politic „persoane  cu un interes sexual pentru copii”, după ce, o vreme, expresia  folosită era „persoane atrase de minori”. Oricum, în sinergia faptelor, în curând mă aștept ca pedofilia să fie recunoscută oficial ca orientare sexuală. De nu mă credeți, luați aminte  la  programul partidului olandez D 66 al  Tinerilor Democrați  (aflat în coaliția de guvernare !?), care  militează activ pentru împlinirea acestui deziderat fundamental (trăsni-i-ar Necuratul !)… Dar și la obiceiul unor artiști faimoși (deopotrivă și artiste) din lumea dezinhibată, chipurile!, de afară, care, descălecând în țara noastră, nu se sinchisesc  să comande gazdelor, încă de pe scara avioanelor private,  băieței ori fetițe întru  satisfacerea plăcerilor pidosnice. Mă rog la Cel de Sus să nu ne prăbușim într-atât  de jos și să legalizăm nelegiuirea !

[2] Articolul III  din Legea nr.217/2023 obligă televiziunile să publice anunțul cu pricina, textul de incriminare a  violului urmând să intre  în vigoare la 1 ianuarie 2024.

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

17 martie, 2025

MOTTO: „Actul sexual comis de un major cu un minor sub 16 ani constituie viol, dacă diferența de vârstă este ma

13 martie, 2025

MOTTO: „Actul sexual comis de un major cu un minor sub 16 ani constituie viol, dacă diferența de vârstă este ma

7 martie, 2025

MOTTO: „Actul sexual comis de un major cu un minor sub 16 ani constituie viol, dacă diferența de vârstă este ma

Articole similare

Viganò și strigătul pietrelor
VIZUALIZARI
Punct și de la capăt  !
VIZUALIZARI
Călin file de ticluire judiciară
VIZUALIZARI
Trebuie...
VIZUALIZARI
Cevengurisme
VIZUALIZARI
Să fie oare pace?
VIZUALIZARI
Năravul din fire...
VIZUALIZARI
La despărțirea de Klaus Iohannis
VIZUALIZARI
Februarie de foc
VIZUALIZARI
Scamatorii despuierii economico-financiare a României
VIZUALIZARI