Arbuști foșnitori de bougainvillea înflorită, în culori seducătoare, înviorează drumul altfel anost, de câteva sute de metri, până la prima plajă, Kalamia, ascunsă în golfulețul ivit de nicăieri. Accesul este dificil, o cărăruie șerpuind pe malul abrupt, printre arbuști sălbatici și câțiva smochini cu fructe date în pârg. Vreo patruzeci de umbrele acoperite cu stuf stau aliniate pe fâșia de nisip ca niște grăniceri lenevoși. Într-o parte, țărmul se ridică drept și calcaros, de un alb intens, pe care apa turcoaz îl reflectă înșelător. O muzică de altădată, în surdină, întregește tabloul de o intimitate levantină.
Ceva mai departe, plajele Makris Gialos și Costa Costa îmi aduc aminte de Mamaia. Asta de acum, nu cea de ieri… Lume câtă frunză și iarbă, pitită în baldachine sau întinsă pe șezlongurile mereu în căutarea umbrei. Atmosferă mai vie, mai zvăpăiată, ațâțată de soarele dogoritor și de valurile neastâmpărate și nevricoase.
Seara, cârciumi cochete te așteaptă să-ți astâmperi foamea și să tăifăsuiești în voie.