Duminică, pe la prânz, am aflat că poetul și publicistul Lucian Avramescu s-a hotărât să  rămână pe veci printre  pietrele  din curtea sa de la Sângeru. Nu știu ce i-o fi venit, zău, să ne lase  de izbeliște la începutul altei ierni pandemice… Uf, și ce vânt  s-a pornit să sufle a pustiu peste o lume tot mai mică, tot mai zgribulită, tot mai speriată ! S-o fi dus să scrie  iarăși Despre singurătate ? Poate… Sau l-o fi biruit dorul de stele ? Că mereu îl cita pe Galileo Galilei cu vorbele  alea de duh,  numa’ nimerite să fie puse pe o piatră  tombală: „Am iubit stelele prea mult ca să mă tem de noapte”… Iată, i s-a împlinit  dorința acum, când, undeva departe, se aud zurgălăii  colindătorilor.

O să-ți simțim lipsa,  prieten drag ! Drum bun și mai trimite-ne un vers, două din  nemărginirea cerească!