• avocat
  • scriitor
  • publicist

„Rușine, rușine să vă fie !”

„Ce mai faci ?” îl întreb pe un fost antrenor de primă linie în fotbalul nostru. „Cu bătrânețea”, îmi răspunde resemnat. „Te mai uiți la meciurile din Superligă?” încerc să-l momesc la un taifas. „Nu, mi-e greață. Lipsă de valoare și blaturi nerușinate, se vede din avion. Noi, cei care am și jucat și am și antrenat, ne dăm seama imediat când se trișează. Acum, la sfârșit de play-off și de play-out, destule partide dubioase… De exemplu, n-am înțeles apatia constănțenilor cu fecesebiștii, ca și bunăvoința de care au beneficiat oltenii mititei din partea băieților voluntari de lângă București și a «șepcilor roșii». Că nu degeaba era atât de dezamăgit Neluțu Sabău la conferința de presă… Să ne întrebăm de ce echipele românești sunt ciuca bătăilor afară? Gata, nu mă sili să spun mai multe !” Mă căznesc să-l contrazic, să justific prestația insipidă a elevilor irepetabilului Hagi prin oboseala acumulată ori printr-o sincopă de moment, dar e în van. Nereușind să-l conving, îmi iau la revedere de la amicul meu și reflectez la vorbele sale, o ști el ceva! Numai că, în absența dovezilor, rămânem în zona bârfelor, a zvonurilor, și, slavă Domnului, românul s-a născut și poet, și clevetitor!
Nici nu mi-am dus gândurile la capăt, că a început transmisiunea de la Ploiești, un derby al codașelor. Adesea, se întâmplă să mă las pradă pornirii sado-masochiste și să stau în fața micului ecran 90 de minute, cât durează, de regulă, parodiile fotbalistice. „Lupii galbeni” arătau ca niște maidanezi jigăriți, gudurându-se pe lângă botoșănenii veniți la sigur în republica de altădată a lui Caragiale. Gurile spurcate sunt de părere că zarurile s-au măsluit în culisele politice, însă iarăși mă întorc la probe, doar sunt jurist. Numai că faptele de pe dreptunghiul verde sunt dincolo de orice îndoială, clare ca lumina zilei. Culmea, doar analiștii din studiourile sponsorizate de mafia pariurilor sportive (ce paradox obscen!) au orbul găinilor… În loc să ne împuie capul cu gigisme, tranziție pozitivă și alte nestemate ale limbajului găunos de paradă, mai bine s-ar arăta scandalizați de pervertirea ideii de fair-play, „speța” (sic!) tocmai invocată fiind de-o elocvență puturoasă! Tăcerea lor complice și arogantă explică atmosfera de tripou a principalei competiții fotbalistice dintr-o Românie „desmădulată”. Din fericire, spectatorii nu pot fi mințiți la infinit, astfel încât galeria „găzarilor” a scandat minute în șir: „Rușine, rușine să vă fie !” Și din peluza virtuală s-a stârnit o avalanșă de sudalme:
„▪ Sunteți niște blatiști ordinari și nu sunteți în stare de nimic, nu știu cine l-a pus pe Hanca să bată penalty-ul, în loc să execute Grozav, să vă fie rușine, vă cam jucați cu focul, o ajutați pe Botoșani cumva să se salveze de la retrogradare ?
▪ Sunteți niște blatiști ordinari… Sper să pierdeți tot și să retrogradați !
▪ La mulți ani , Tudor Claudiu! Împarte și cu cei prezenți la stadion suma, sau măcar să le dai banii pe bilete, că de restul ne-am obișnuit !
▪ De aici se vede blatu’ !
▪ Plecați cu toții, începând de mâine ! Conducătorii sunt primii vinovați ! Nu aveți pic de respect pentru suporteri ! Rușine să vă fie !
▪ Un blat ordinar, să le fie rușine, îmi este și scârbă să mă mai uit la panaramele astea de jucători ! Rușine să vă fie, circarilor !
▪ Blat cât casa, de ce nu a bătut Grozav, oare nu s-a băgat în horă?
▪ Meci vândut ca s-o salveze pe Botoșani ! Petrolul mai avea ceva rezervă de puncte și a luat bănuții !
▪ Habar nu avem noi ce jocuri în culise fac mafioții ăștia !
▪ Oare are vreo legătură că Iftime a intrat în politică?
▪ Blat aranjat cu multă viclenie !
▪ Dacă tot pierdem, măcar să câștigați ! (Se știu ei care).
▪ Stați liniștiți, Oțelul nu ne bate, pentru că nu vrea. Ne salvăm!
▪ Blat ! Văzut de tot stadionul. Rușine ! Țicu și Hanca, vânzătorii șefi !
▪ Ăștia nu știu niciun blat să facă !
▪ Un nou blat !
▪ Au făcut bani pentru vacanța de Paște. Jucători de 2 lei cu salarii babane. Penalty bătut doar să nu dea gol. Niște javre.Tudor a făcut bani de ziua lui pentru Dubai, cred !
▪ Este clar aici, Botoșani nu trebuie să pice! Felicitări Petrolul!
▪ Blat ieftin!
▪ Cineva sărbătorește de două ori – și biletul câștigător, și ziua lui !
▪ Astăzi, am asistat la un nou blat. Îmi pare rău, însă e prea de tot. Să vă fie rușine! Ne spuneți să venim la stadion, iar voi faceți blaturi ! Asta nu este echipa pe care o susțin. Ru-și-ne!
▪ A fost omenie… puteți să pariați casa pe Petrolul – Oțelul 1 !
▪ Nu se va sesiza cineva din vârf la adresa acestor blaturi? Deschideți niște anchete pe mercenarii ăștia!”
Ei și, să strige cât or dori, clovnii tatuați și frezați fistichiu, îmbrăcați din eroare în șorturi și tricouri galben-albastre își îndepliniseră rolurile de măscărici deplorabili și geaba suspiciunile multora, specialiști și nespecialiști… Cândva, nu foarte demult, pe arena de acolo, urmașii faimoșilor Dridea (Mircea și Virgil) și Mișu Ionescu nici nu concepeau să-și vândă sufletul și să trădeze un sport care adusese odinioară în orașul „aurului negru” titlurile de campioni. N-a durat mult și finanțatorul francez VEOLIA a fost alungat de ultrașii manipulați din umbră și să te ții comedie, neicusorule! Ehe, de-ar fi trăit nenea Iancu, sigur mai scria câteva schițe cu … crampoane falsificate!
Să ne mai întrebăm de ce nu vin investitorii străini în bâlciul păstorit de alde Burleanu și compania? Zău, nu are rost … Așa că, „Rușine, rușine să vă fie !”

P.S. : În sinergia evenimentelor, aștept iminenta ieșire în public a starostelui giuleștean Dan Șucu, recunoscându-și naivitatea de a băga bani cu nemiluita la Rapid, îndemnat de șmecherașii din staff. Deh, „prea mulți băieți buni în club”, nu ? Parcă-l și aud rostind celebra propoziție postelniciană: „Am fost un prost !”…

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

3 octombrie, 2024

„Ce mai faci ?” îl întreb pe un fost antrenor de primă linie în fotbalul nostru. „Cu bătrânețea”, îmi r

30 septembrie, 2024

„Ce mai faci ?” îl întreb pe un fost antrenor de primă linie în fotbalul nostru. „Cu bătrânețea”, îmi r

26 septembrie, 2024

„Ce mai faci ?” îl întreb pe un fost antrenor de primă linie în fotbalul nostru. „Cu bătrânețea”, îmi r

Articole similare

Vremuri depresive
VIZUALIZARI
Justiția „Marelui Licurici”
VIZUALIZARI
SUA, for ever!
VIZUALIZARI
Chibițeli fotbalistice
VIZUALIZARI
Nonagenara și sexagenarul
VIZUALIZARI
Genocidul american asupra indienilor (2)
VIZUALIZARI
Genocidul american asupra indienilor (1)
VIZUALIZARI
Olimpice, și nu prea !
VIZUALIZARI
Despre politică,  altfel !
VIZUALIZARI