„Seceta a ucis orice boare de vânt./Soarele s-a topit şi a curs pe pământ./A rămas cerul fierbinte şi gol./ Ciuturile scot din fântână nămol.”[1] Câmpul s-a îngălbenit, o uscăciune deprimantă a înghițit verdele viguros al verii. Oltul a secat ca niciodată, doar Dunărea curge nestingherită de vipia domolită deodată. Berzele au plecat, cucii au amuțit și până la primăvară nimic nu-i va întoarce înapoi. Foșnește toamna prin iarba pârjolită și miroase deja a afuzali în viile împuținate iremediabil.
–––––––––––––
[1] Nicolae Labiș, Moartea căprioarei