Îmi iau la revedere, până la anu’, de la satul copilăriei mele. Natura s-a gătit ca de primăvară, uitând că în curând ne vor îngheța nasul și picioarele, vorba poetului. Colind pe câmpul nemărginit tivit de Dunăre și mă desfăt dumicând cerul mai albastru ca niciodată… Am pus pe foc toate păcatele recente ale lumii și aștept să se purifice de pandemia neghioabă.
Cele mai citite articole
- Desfiinţaţi România ! (117.525)
- Iarăși despre lichele… (36.278)
- „Când, ca un milostiv, vei ședea Judecător…” (34.713)
- Orașul – cimitir (33.005)
- Cronica unei execuții publice (15.996)
- Dragul meu haștagist, (15.664)
- Homo homini… virus (10.461)
- Moartea Doctorului (9.378)
- Lăudătorii de ieri și de azi (8.047)
- Aurelia Panait – Poezii (7.946)
- „Florar” în Teleorman (7.856)
- De vorbă cu Alex Mihai Stoenescu – partea a șaptea (7.815)
- De vorbă cu Alex Mihai Stoenescu – prima parte (6.706)
- Pe malul Dunării (6.499)
- Oltul, la vărsare (6.273)
- Islazul troienit (5.719)
- De vorbă cu Alex Mihai Stoenescu – partea a cincea (5.647)
- Sunt indignat ! (5.511)
- De vorbă cu Alex Mihai Stoenescu – partea a treia (5.440)
- Gorila civică (5.115)