Șuieră vântul la marginea României. Turbat, tăios, neînduplecat, neostoit… Deși e soare, un soare cu dinți ! Ascuțiți ca niște colți de fiară sălbatică. Nisipul de pe malul apelor s-a ridicat și gonește ca nebunul, fără să aibă habar încotro a pornit-o și de ce! Doar cerul și-a păstrat seninătatea și ne-a învăluit într-o lumină duioasă și întremătoare. Dunărea s-a învolburat și se încăpățânează s-o ia îndărăt, a căpiat de-a binelea ! Parcă totu-i de-a-ndoaselea aici, la Islaz, la marginea României, la sfârșit de toamnă valahă…
